Scopul creării omului

Scris de Admin Lun Iun 28, 2010 12:54 am

Omul a fost creat de
Dumnezeu în a
VI-a zi, după
chipul Său:
“A făcut Dumnezeu pe om
după chipul
Său…”(Facere 1;27)

In mod deosebit,
actul
crearii omului este unul personal, direct, ce arata pe de o parte
legatura
stransa a noastra cu D-zeu, iar pe de alta scopul inalt pentru care
am fost
creati. Daca pâna acum Dumnezeu a creat totul prin Cuvant, acum
participa
personal, nemijlocit:
“luand Domnul Dumnezeu
tarana din
pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si
s-a facut
omul fiinta vie <suflet viu>” (Facere 2;7)

Adam si Eva , cand erau in
gradina
raiului, au primit porunca de a stapanii intregul pamant, cu toate
vietatile
de pe el, de a se inmulti(Facere 1;28), si totodata de a urca
duhovniceste
spre asemanarea cu Dumnezeu prin implinirea poruncii Sale si deci
prin
aratarea dorintei vii de a ramane in Rai, in comuniune cu
Creatorul(Facere
2;16-17).

După
cum stim, chipul
înseamnă
ansamblul trasaturilor sufletului, si anume: ratiunea, sentimentul
si vointa
liberă.Am subliniat cuvantul liberă deoarece
este
vital pentru intelegerea consecintelor faptelor noastre. Cum am
putea fi
judecati pentru ceva ce am facut impotriva voii noastre, constransi
din
afara. Ei bine nu se poate acest lucru, nici Dumnezeu nu ne obliga
sa facem
bine, si nici diavolul sa facem rau. Depinde numai si numai de noi
ce drum
alegem sa urmam in viata, constienti fiind ca la sfarsitul
“pribegiei”, al
drumului nostru aici pe pamant trebuie sa dam seama in fata celei
mai inalte
instante pentru faptele si pentru alegerile noastre.

Din aceste
randuri este
usor de dedus care este scopul nostru aici, pe pamant: asemanarea cu

Dumnezeu, indumnezeirea, sfintirea (atat cât îi este omului cu
putintă).Pamantul de dupa cadere din acest motiv este si numit locul

pribegiei, pentru a ne aminti ca viata noastra aici este doar o
calatorie si
nu o destinatie.

După căderea în
păcat,
Dumnezeu le promite oamenilor că va trimite un izbăvitor ce va
zdrobi
puterea păcatului si a diavolului: “Dusmănie voi pune între tine si
între
femeie, între sământa ta si sământa ei; aceasta îti va zdrobi capul
iar tu
îi vei întepa călcâiul”(Facere 3:15). Acesta este Iisus Hristos,
Fiul lui
Dumnezeu. El este cel care a adus împăcarea creaturii cu Creatorul,
El ne-a
readus pe drumul ce ne duce spre scopul pentru care am fost creati.

Dar oare de ce
avem
nevoie pentru a ne putea mantui? Cum putem sa-I demonstram lui
Dumnezeu ca
meritam sa ajungem in Rai , alaturi de El? In primul rand prin
primirea
Harului divin, prin intermediul Sfintelor Taine, in al doilea rand
prin
credinta statornică in Dumnezeu si nu in ultimul rand prin vădirea
credintei
noastre in faptele bune. Daca una dintre aceste trei conditii
lipseste
mântuirea noastra este serios pusa sub semnul intrebarii, daca nu
chiar
imposibila. Fara harul primit in Sfintele Taine, nu putem birui
pacatul
stramosesc si pe diavol; fara credinta faptele noastre devin simple
acte de
caritate, iar “credinta fara fapte este moarta”(Iacov 2;20).

După moartea
trupului,
sufletul merge la judecată iar apoi este trimis în rai sau în iad(în
functie
de viata

pe care a dus-o pe pământ).

Dar oare este
posibil ca
o persoana care a ajuns in iad sa mai ajunga in rai, avand in vedere
ca
intre cele doua locuri exista o prapastie de netrecut(Luca 16;26),
dupa cum
spune Mantuitorul?

Ei bine,
special pentru
aceasta noi facem parastase(pomeni) pentru morti. Daca mortii nu mai
au
trebuinta de mancare sau de haine de ce oare noi dam de pomana
aceste
lucruri? Deoarece ei, nemaiputand face fapte bune, au nevoie ca noi
sa facem
pentru ei. Tocmai

aceasta sunt parastaseleà
fapte bune si rugaciuni in numele mortilor nostrii si pentru mortii
nostrii,
cu credinta puternica in marea milostenie a bunului Dumnezeu. Deci,
in
concluzie, cei ajunsi in iad mai au o sansa la Judecata de Apoi sa
fie
lasati sa vina in Rai.