Crearea omului

Scris de Admin Lun Iun 28, 2010 12:53 am

Dumnezeu l-a creat pe om:

-după Chipul Său: “a făcut
Dumnezeu pe om după chipul Său”(Fac. 1:27).

- l-a făcut printr-un act direct
si personal, deosebit de tot ceea ce a
creat până atunci: “luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe
om si a
suflat lui suflare de viată si s-a făcut omul fiintă vie”(Fac.2:7). Desi
aici
sunt prezentate ca două momente separate, trupul si sufletul au fost
făcute
simultan.

-omul a fost creat bărbat si
femeie: “a făcut bărbat si femeie” (Fac.1:27).
După ce a fost creat Adam, Dumnezeu i-a făcut si un“ajutor
potrivit”(Fac.2:18).
Eva(viată) a fost făcută din coasta lui Adam(din pământ). Desi în
Sf.Scriptură
spune că lui Adam i-a fost luată o coastă pentrua fi făcută Eva, noi
vedem că
nu ne lipseste nici o coastă. Totusi nu trebuie să ne îndoim de acele
cuvinte
deoarece abia după căderea în păcat trupurile li s-au transformat în
cele pe
care le avem si noi astăzi.

Pentru că în v.26
se spune “să facem om după chipul si după asemănarea Noastră” iar în
v.27 nu se
mai mentionează nimic despre asemănare( “a făcut Dumnezeu pe om după
chipul
Său” ), ne dăm seama că aceasta a devenit scopul creării omului: omul a
fost
creat de Dumnezeu după chipul Său si cu scopul de a deveni sfânt.

Chipul
lui Dumnezeu în om înseamnă:
gândire, sentiment, vointă liberă (trăsăturile sufletului).

Înainte
de a păcătui, trupul lui Adam
si al Evei <spun Sf.Părinti>era un trup luminos, asemănător cu
trupul lui
Iisus, după ce a înviat din morti, cu care a trecut prin usile încuiate.
După
ce au păcătuit, trupul lor li s-a schimbat (au primit îmbrăcăminte de
piele
Fac.3:21), devenind muritor, slab, bolnăvicios (printr-un om a intrat
păcatul
în lume si prin păcat moartea Rom 5:12).

Sufletul
omului:

-Este imaterial,
rational si nemuritor.

-Ecclesiast 12:7
trupul“ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să
se
întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”.

-Matei 22:32 “Eu
sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov?
Nu
este Dumnezeul mortilor ci al viilor”.

-Cele trei însusiri
ale sufletului sunt: ratiunea, simtirea si vointa liberă.

Trupul
omului:

- Omul se ridică
deasupra celorlalte vietuitoare nu numai prin suflet ci si prin trupul
său
deoarece, după cuvintele Sf.Ap.Pavel, “trupul vostru este templu al
Duhului
Sfânt”(I Cor.6:19).

Întregul
neam omenesc se trage din
Adam si Eva: “a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc”(F.A. 17:26) “Tu
ai
făcut pe Adam si tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si
sprijin, si din ei s-a născut neamul omenesc.”(Tobit 8:6).

Numai
prin prisma strămosilor comuni,
putem întelege universalitatea păcatului strămosesc si universalitatea
mântuirii în Hristos.

STAREA PRIMORDIALĂ
A OMULUI

De la creatie, Dumnezeu i-a
asigurat omului tot ceea
ce avea nevoie pentru a-si atinge scopul pentru care a fost
creat:

Crearea omului Adam_eva_vb_cu_Dumnezeu_small

Ecclesiast 7:29
“Dumnezeu a făcut pe om drept”

Facere 1:31 “toate
erau bune foarte”

-Ratiunea era mult
mai luminată (Adam numeste toate animalele, plantele, lucrurile).

-Vointa era curată,
dreaptă si nepervertită; era o perfectă armonie între trup si suflet.

-Trupul era
sănătos: nu cunostea boala, suferinta, moartea. Prin stăruinta în bine
putea
ajunge nemuritor.

-Natura si
animalele nu erau ostile omului.

-Munca nu
constituia o corvoadă.

CĂDEREA ÎN PĂCAT

Omul
a fost creat de Dumnezeu după
chipul Său, cu scopul de a se asemăna cu El, prin stăruinta liberă si
constientă în bine.

După
ce au fost creati, Dumnezeu le-a
dat poruncile: “Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l
supuneti”(Fac.1:28) si “Din toti pomii din rai poti să mănânci, iar din
pomul
cunostintei binelui si răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei
mânca
din el, vei muri negresit!”(Fac.2:16-17).

L-a încercat cu porunca de a nu
mânca din pomul cunoasterii binelui si
răului, pentru a vedea dacă într-adevăr omul pe care l-a creat vrea si
merită
să rămână în Eden. Ispita este necesară: “vasele olarului le lămureste
cuptorul; iar ispita omului cugetul lui” (Is.Sirah27:5), “nu era
folositor
omului să dobândească mântuirea fără să fie ispitit si încercat”(Sf.Ioan
Damaschin).

Din mândrie, omul încalcă unica
lege si se răzvrăteste împotriva Creatorului
său. Desi gresiseră,

Dumnezeu i-ar fi iertat dacă si-ar fi recunoscut vina.
În schimb ei dau
vina unul pe celălalt: Adam pe Eva si Eva pe sarpe.

Acest episod arată că răul din
lume nu este propriu esentei sale, ci a
pătruns în lume prin vointa omului.

Cei 2 pomi din grădina Eden
(pomul cunoasterii binelui si răului si pomul
vietii) sunt adevărati/reali dar au un scop hotărât de Dumnezeu: primul,
ca mijloc de exercitare prin virtute,
iar al doilea, ca plată a virtutii câstigată prin exercitiu moral
si
prin respingerea ispitei. Unii Sf.Părinti văd pomul cunostintei binelui
si
răului ca pe o momeală prin care diavolul încearcă să-l însele pe om.
Răul nu-si
arată niciodată adevărata fată, pentru că l-ar speria pe om. Din această
cauză,
diavolul prezintă răul sub înfătisarea aparentă a unui bine: înainte de a
face
răul, omul încearcă să găsească argumente care să-i justifice fapta.

Cel care se ascunde sub
înfătisarea sarpelui este diavolul: “…sarpele cel
de demult care se cheamă diavol si satana”(Apocalipsa 12: Cool

.

Păcatul săvârsit de strămosii
nostri poartă numele de păcat strămosesc si cu el ne
nastem toti. Prin taina Sfântului
Botez acesta este sters. Dar ce este păcatul strămosesc care ni se
transmite
nouă? Acesta este tendinta necontrolată de a păcătui. Nu mostenim fapta
lui
Adam, ci starea lui. Din acest motiv, nici unul dintre evrei(poporul lui
Dumnezeu) nu s-a mântuit până ce nu i-a scos Iisus din iad pe cei
drepti, când
a înviat.

Prin păcat a dispărut armonia
omului cu sine, cu semenii si cu natura
înconjurătoare. Întelepciunea sa scade atât de mult încât crede că se
poate
ascunde de Dumnezeu în tufis. Vointa îi slăbeste într-atât încât înclină
mai
mult spre rău, omul devenind rob al
păcatului.

Mărturisirea de credintă spune
că, “omul s-a prăvălit prin păcat până lla
asemănarea cu cele necuvântătoare, i s-a întunecat mintea…Prin păcat nu
s-a
distrus chipul lui Dumnezeu din om, ci doar a fost întunecat,
rămânându-I încă
tendinta de cunoastere si voire a binelui”.

Universalitatea păcatului este
arătată de Sf.Scriptură: “Precum printr-un
om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa si moartea a
trecut la
toti oamenii, pentru că toti au păcătuit în el”(Romani 5:12).

Singurul Om care s-a născut fără
păcatul strămosesc a fost Omul-Dumnezeu
Iisus.

Pedeapsa primită pentru păcat
este, după cum ne spune Sf.Ap.Pavel, moartea:
“Plata păcatului este moartea”(Romani 6:23). Moartea poate fi trupească
(despărtirea sufletului de trup), sufletească (ruperea comuniunii cu
Dumnezeu)
sau vesnică (separarea vesnică de Dumnezeu).

Această
pedeapsă a fost desfiintată de
Mântuitorul Hristos: “Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are
viată
vesnică, si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6:54).