DE OBICEI OAMENII

De obicei oamenii cand isi fac prieteni noi, uita de cei vechi... De obicei o relatie de prietenie cu cineva, cand ajunge monotonia sa-si simta prezenta, se cam duce... Nu-ti vine sa crezi, astepti semne de dor, astepti un cuvant... ceva care sa-ti contrazica gandurile tale nemarginitie, acum “inmiresmate” de parfumul florii dezamagirii... Dar nimic... si atunci iti dai seama ca nu mai are nici un rost sa dai tu un semn... iti vine sa plangi... dar... dar nu mai are rost sa lupti pentru ceva ce este dus... De ce sa lupti tu cand vezi ca numai din partea ta vine tot... numai tu te implici... si atunci ce mai e de facut?
Unii oameni se plictisesc repede si atunci te intrebi ... Afli lucruri noi... De obicei cand te crezi prietenul unui cineva esti dezamagit fiindca abia dupa un timp afli ca ai fost doar o umplere de timp a acelui cineva sau ceva de moment fiindca nu ai reusit sa-l cunosti cu adevarat, iar acum esti dezamagit.
Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand iti faci iluzii asupra unui cineva sau asupra unui ceva esti dezamagit. Nu ai voie sa te superi, ti-e frica sa spui motivul dezamagirii pentru a nu supara pe cei din jur, te inchizi in tine si apoi cand deschizi ochii vezi adevarul. Cand spui ca ai incredere deplina in cineva, nu trece mult timp si te izbesti de tradare si minciuna si tot felul de daune de genul asta. Nu poti sa spui nimic pentru a nu supara pe cei din jur... Tot timpul iti tii “pliscul” pentru a nu supara pe cei din jur, ti-e frica sa gresesti si atunci cand o faci... ti-e frica sa nu produci tu o raceala si sa fii tu aratat cu degetul, ca fiind vinovat... Sad
In final decizi sa-ti continui zborul spre necunoscut fiindca asa e viata... plina de taine...