palavre


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

palavre
palavre
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Ultimele subiecte
» PSORIAZIS
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyVin Oct 30, 2015 9:20 pm Scris de Admin

» Cele 7 rugi din „Tatal Nostru”
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyMar Aug 27, 2013 7:35 pm Scris de Admin

» Chakrele si activarea lor Purificarea si Echilibrarea CHAKRELOR
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyMar Aug 27, 2013 7:28 pm Scris de Admin

» VINDECATORI DIN MANASTIRI
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyMar Aug 27, 2013 7:24 pm Scris de Admin

» Zece secrete ale longevitatii despre care nu va vorbeste medicul
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyMar Aug 27, 2013 7:17 pm Scris de Admin

» METODE DE PURIFICARE A ORGANISMULUI si cateva leacuri de sezon
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyMar Aug 27, 2013 7:15 pm Scris de Admin

» Cel mai ieftin remediu natural pentru cancer şi bolile infecţioase
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyVin Noi 16, 2012 8:49 pm Scris de Admin

» Obezitate
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyVin Oct 26, 2012 3:49 am Scris de Admin

» Orzul - o planta miraculoasa
VINDECATORI DIN MANASTIRI EmptyJoi Sept 27, 2012 9:00 pm Scris de Admin

Forum
Join turbo's empire
STIRI, VEDETE, SANATATE, Top66 Statistici Intercer 2.0 - Mai aproape de cer
Conectare

Mi-am uitat parola

TRAFIC

VINDECATORI DIN MANASTIRI

In jos

VINDECATORI DIN MANASTIRI Empty VINDECATORI DIN MANASTIRI

Mesaj Scris de Admin Mar Aug 27, 2013 7:24 pm

VINDECATORII DIN MANASTIRI

- Revenim asupra unui subiect incitant: metodele de vindecare practicate inca din Evul Mediu in manastiri. In vreme ce Occidentul isi oficializeaza traditia naturista, sprijinind lacasurile monahale sa se transforme in Centre de sanatate, in Romania, musetelul e din nou pus la zid -
"Cum poate sa moara un om in a carui gradina creste salvie?" Intrebarea, demna de-a fi inclusa intr-o reclama, a scrijelit-o, candva, un calugar evlavios: cu pana, pe pergament, la lumina unui opait, intr-o cancelarie manastireasca din golful Salerno (in sudul Italiei), acolo unde a inflorit pentru prima oara medicina calugarilor crestini. Au trecut, de-atunci, peste 1000 de ani...
In acele vremuri, planta cu inflorescente liliachii, ale carei frunze condimenteaza traditionala bucatarie italiana, era deja apreciata de secole pentru puterile ei vindecatoare. Druizii credeau ca salvia poate sa-nvie mortii, iar medicii Egiptului antic ii cunosteau efectul miraculos asupra barbatilor impotenti si sterili.
Fara-ndoiala ca zelosul calugar s-ar fi aruncat in genunchi in fata icoanelor, daca vreunul din frati i-ar fi soptit la ureche ca leacurile transcrise de el cu litere impodobite cu fel de fel de inflorituri, erau, de fapt, cunostintele unor pagani fara frica lui Dumnezeu. Ar trebui sa i se multumeasca pentru naivitate, caci cunostintele salvate de el din Antichitate, impreuna cu fratii si surorile lui, imbogatite cu propriile lor descoperiri si cu un strop de medicina populara temeinica, ii fascineaza - la o mie de ani distanta - in egala masura pe discipolii medicinii alternative, ca si pe savantii din mileniul trei.
Plantele medicinale - de la arnica la tataneasa - sunt studiate astazi in laboratoare moderne din toata lumea, ocupand tot mai mult rafturile din farmacii.
Proclamate drept realizari de ultima ora ale fitoterapiei moderne, plantele-vedete sunt cunoscute de fapt de sute de ani, cand calugarii si maicile le cultivau in gradinile manastirilor, preparand din ele fierturi si unsori, zdrobindu-le in mojare semintele, vlastarii, frunzele si fructele. Adesea, preparatele aveau in ele si 7 ingrediente miraculoase, adica exact numarul zilelor in care si-a desavarsit Dumnezeu Creatia. Sanatatea era mantuire, iar mantuirea era mila divina, dupa cum credeau tamaduitorii acelor vremuri. In schimb, boala era dezordine si dezechilibru. La aceasta consimt intru totul - pe baza altor temeiuri - si medicii occidentali. Solidarizarea dispare insa cand e vorba de cele 4 "seve" elementare, pe care terapeutii din Evul Mediu incercau sa le mentina intr-o armonie perfecta: sangele, mucoasa, bila galbena si bila neagra. Daca vreuna din aceste seve exceda in organism, iar impotriva disproportiei create nu exista nici o planta vindecatoare, surplusul trebuia indepartat imediat cu ajutorul ventuzelor, al purgarii, al lasarii de sange, procedee bine cunoscute pe-atunci pacientilor chinuiti.
"Multe boli erau tratate cu succes, chiar daca medicina oferea - din perspectiva de-acum - si motivari confuze, greu de descifrat", spune Johannes Mayer, cunoscut specialist german in istoria medicinii. Incepand din 1999, sub indrumarea sa, cercetatorii din WŸrzburg, sprijiniti financiar de o firma farmaceutica, au studiat sute de manuscrise din bibliotecile si arhivele manastirilor, pentru a afla plantele valoroase. Au intocmit o adevarata "fitoteca", cu microfilme, dupa care si-au oferit rezultatele catorva asezaminte monahale, ajutandu-i pe calugari sa reinvie traditia cultivarii de plante vindecatoare in manastirile din Germania.
Exista metode vechi de tratament care astazi ni se par ciudate, dar care au rezistat cu succes cercetarilor si criteriilor moderne. Astfel, bacteriile continute de "o alifie" calugareasca menita sa vindece ranile, preparata din excremente de oaie, miere si mucegai, actioneaza, dupa o aplicare de cateva zile, ca un antibiotic. Privite astazi cu suspiciune, vindecarile cu urina si fecale de animale erau practicate pe scara larga in Franta, Italia si Germania, multe dintre ele fiind reluate in cercetari stiintifice de laborator.
Dar bolile nu erau tratate doar cu leacuri din plante. Intre zidurile groase ale manastirilor medievale se practica asiduu si igiena cotidiana. E drept ca baia totala le era interzisa mai cu seama calugarilor novici, insa spalatul temeinic facea parte din programul obisnuit, iar efectele erau evidente. "Este demn de remarcat faptul ca in plina epoca de inflorire a medicinii monastice, nicaieri in Europa n-au existat molime periculoase", spune Johannes Mayer. Lucrurile s-au schimbat abia in secolele XII-XIII, dupa ce edictele papale si decretele conciliale au interzis practicarea medicinii in interiorul manastirilor, toti cei fagaduiti lui Dumnezeu fiind obligati sa se concentreze in exclusivitate asupra rugaciunii si a cantecelor bisericesti. Prin aceasta, soarta medicinii monastice fusese pecetluita.
Astazi, congregatiile incep sa-si reaminteasca de bogata mostenire medicala lasata cu sute de ani in urma, si asta nu doar spre binele sanatatii calugarilor, ci si spre prosperitatea asezarilor manastiresti. Calugaritele Ordinului Dominican din Koblenz, de pilda, au creat locuri speciale de cazare pentru oaspeti, carora le vor oferi - incepand din august - o gama intreaga de procedee terapeutice, de la plante medicinale la terapia cu apa sau la meditatia evlavioasa, adica o adevarata terapie alternativa. (Cand vor aparea si-n Romania atare "minuni"?) In orice caz, pentru a redescoperi in medicina monastica adevaratele comori ale invataturii stravechi, nu este nevoie nici sa crezi neaparat in Biblie si nici sa fii un adversar inversunat al tratamentului alopat sau al aparaturii ultrasofisticate de investigatie.
Intemeietorul fitoterapiei monastice a fost, pentru lumea occidentala, Sfantul Benedict din Nursia. Primele asezaminte monahale intemeiate de el in secolul al XVI-lea, la Subiaco si Monte Cassino, au marcat inceputurile recuperarii invataturii Evului Mediu. Au urmat curand zeci si zeci de alte manastiri, pana ce Europa a fost "acoperita", practic, de o retea densa de comunitati care respectau indemnul Sf. Benedict, valabil si astazi: "Ora et labora - roaga-te si munceste", si care au pastrat si au inmultit cunostintele medicale ale secolelor precedente.
Sfantul Benedict fie laudat!, pentru ca i-a invatat pe calugari sa scrie si sa citeasca, instituind astfel, pe langa cucernicie si smerenie, educatia si cultivarea. Ba a facut chiar mai mult. "Grija pentru bolnavi trebuie sa stea inainte de toti si de toate", propovaduia el, punand astfel bazele medicinii Evului Mediu.
In cei suferinzi, calugarii Il intalneau pe Hristos, si de aceea fratii bolnavi erau scutiti de asceza, primind, pe langa ingrijiri medicale, carne si vin, chiar si in zilele de post, ca sa se intareasca. De regula aceasta generoasa au profitat - se spune - unii calugari mai necredinciosi, care si-au exagerat suferintele sau chiar le-au inventat, doar pentru a se bucura de avantajele oferite.
Pana in secolul al XIII-lea, abatiile din Europa lasau adesea impresia de ambulator, pentru ca acolo nu erau ingrijiti numai fratii si surorile propriului Ordin, ci si taranii din zona si chiar principii si regii care-i cautau pe calugari pentru a-si alina necazurile si ranile. Intrajutorarea crestineasca a adus unui mare numar de manastiri celebritate si surse sigure de venit. Cea mai veche carte germana de medicina, cu peste 750 de retete calugaresti, datand din vremea lui Carol cel Mare, propune un fel de regulament al taxelor, in beneficiul celor saraci. Cine avea mai mult trebuia sa plateasca mai mult, pentru ca din ce prisosea sa poata fi ajutati nevoiasii.
Oricat de moderna ar fi din multe puncte de vedere medicina lasata mostenire de vechii calugari, ea cere, de fapt, un singur lucru: discernamant sau "discretio", cum il numea Sf. Benedict. Caci "distanta" dintre vindecare si moarte - chiar si in cazul metodelor "blande" - este ingusta ca muchia de cutit. Multe dintre invataturile ce-au razbatut prin secole pana la noi sunt o marturie a intelepciunii calugarilor si a puterii vindecatoare a plantelor. Dar vechimea singura nu este o garantie a calitatii metodelor terapeutice. Cunostintele de anatomie a omului erau inca destul de limitate, iar unele leacuri, precum "calmantele", preparate in Evul Mediu din nebunarita, matraguna si seva de mac, le-or fi luat unor bolnavi durerile cumplite, dar le-au luat, din cand in cand, si... viata.
Chiar daca unele dintre retetele de odinioara se bazau mai ales pe superstitiile atat de raspandite pe-atunci, merita, cu siguranta, sa aruncam o privire peste manuscrisele asa de frumos ilustrate si, in special, in "hortulus" - gradina cu plante medicinale, nelipsita din nici o manastire medievala din Occident.
"Spre deosebire de medicina Antichitatii, care prelucra cu predilectie maruntaiele de animale, inclusiv ficatul de vultur, eliminarea carnii din hrana calugarilor crestini a facut ca medicina Evului Mediu sa scoata in evidenta importanta plantelor vindecatoare", explica Johannes Mayer.
In secolul al IX-lea, staretul Manastirii Reichenau, Walahfrid Strabo - adica "sasiul", dupa cum indica porecla sa latina -, proslavea in cantecele sale 24 de plante, descriind in versuri clare si bine ritmate cum se amenajeaza gradina ideala. Despre anason se spune, de pilda, ca: "samanta lui bauta cu lapte de capra linisteste stomacul balonat si grabeste curand mersul sovaitor al digestiei". Efectul este, realmente, cel scontat, dupa cum confirma medicii de astazi. "Ridichea neagra, cu radacina destul de iute, calmeaza tusea care te scutura, iar zeama preparata prin macinarea semintelor lecuieste, adeseori, bolnavii de oftica."
Pana si indicatiile lui Walahfrid indeamna la prudenta. Caci cei care nu le respecta prea riguros - cel putin in cazul macului de gradina - pot fi acuzati pentru detinere sau consum de droguri.
Astazi, remediile binefacatoare nu sunt doar fierturile, alifiile sau compresele pe care le aflam din cartile vechi de medicina monastica. Manastirile ofera balsam si pentru suflet. Extrem de priceputa in materie este sora Scholastica de la Manastirea "Sfanta Hildegard" din Germania. Cand aude ca, mai ales in cercurile "New Age", celebra intemeietoare a abatiei, Hildegard von Bingen, este considerata drept autoarea unor metode de vindecare cu efecte aproape magice, voalul de pe cap incepe sa-i tremure usor. "Nu exista o <<medicina Hildegard>>", spune ea revoltata, "si v-as fi recunoscatoare dac-ar afla acest lucru si altii."
Preacuvioasa Hildegard, stareta manastirii de pe malul Rinului, a fost, si ea, un "vlastar" al Evului Mediu, astfel ca evlavia ei, oricat de profunda ar fi fost, n-a putut inabusi complet ispititoarea superstitie marcata de mituri si magie. "Smaragdul", spunea Hildegard intr-una din scrierile sale, "se intruchipeaza din vigoarea verde a aerului si ajuta impotriva junghiurilor, a bolilor de inima si a durerilor de stomac." Deci nu era o vindecatoare "sfanta". Dar pentru noi, astazi, importante nu sunt retetele sfintei Hildegard si nici cunostintele ei incomplete despre organele interne, ci viziunea ei asupra omului in complexitatea lui. Calugarita benedictina stia precis ca sufletul si trupul se pot vindeca doar impreuna si asta inainte ca, peste secole, medicina alternativa sa descopere principiul holistic si psihosomatica.
Si mai putem invata ceva de la ea: ca bolile fac parte din viata noastra. Hildegard a aflat pe propria piele ce-nseamna suferinta. "Boala m-a blocat si m-a invalmasit asa de tare in itele durerii, incat simt c-o sa mor", marturisea ea candva. Dar asta n-a impiedicat-o sa scrie, sa studieze si sa traga semnale de alarma. "Daca ai avea parte numai de fericire", ii spunea ea unui calugar cunoscut, "ai fi ca un rac care nu merge decat indarat, nu si inainte." Cu alte cuvinte: suferinta, pe care n-o putem evita, ne da sansa sa evoluam. "In prezent, noi comitem o greseala grava incercand sa eliminam din viata noastra orice boala si deci moartea", afirma sora Scholastica.
Cunostintele de specialitate ale medicilor Evului Mediu au ramas, cu siguranta, mult in urma medicinii moderne. Dar oare nu intelegeau calugarii vindecatori, mai adanc decat multi dintre noi, viata si moartea? In orice caz, fascinatia medicinii monastice nu este produsa doar de gradinile frumos ingrijite. Din retetele vechilor tamaduitori intelegem si imaginea de ansamblu a omului din Evul Mediu, si anume: ideea de interdependenta si de ordine care guverneaza tot universul.
Admin
Admin
Admi
Admi

Mesaje : 898
Data de inscriere : 23/05/2010

http://palavre.expressforum.org

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum