Hepatita-TRATAMENT

Hepatita acută virală este o boală infecţioasă care evoluează cu o perioadă preicterică: astenie, febră, dureri articulare şi musculare, tulburări digestive ca inapetenţă, greţuri, vărsături, dureri epigastrice şi abdominale difuze, fenomene ce fac ca boala în această fază să fie uneori mai greau de diagnosticat.
Ea reărezintă una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, din cauza potenţialului important de cronicizare.
Orice amînare a prezentării bolnavului la doctor în vederea spitalizării duce la scăderea capacităţii funcţionale a celulelor hepatice şi la apariţia primelor leziuni.
Pentru asigurarea funcţiilor normale a celulelor şi prevenirea distrugerii lor în cazul prelungirii şi accentuării stării de hipoxie (reducerea nivelului de oxigen sub limitele normale) şi stază biliară, se recomandă administrarea, chiar din primele zile de boală, de plante cu acţiune colagog-coleretică (colagog = faclitează evacuarea bilei prin stimularea contracţiilor veziculei biliare; coleretic = stimulează secreţiile celulei hepatice, fluidificînd şi mărind volumul bilei secretate).
Între măsurile de profilaxie, o atenţie deosebită trebuie să se dea creşterii rezistenţei generale a organismului, un rol important revenind alimentaţiei, din care să nu lipsească fructele şi legumele proaspete, sursă importantă de vitamine, factor de rezistenţă antiinfecţioasă.
Există două tipuri de hepatite epidemice: cea transmisă pe cale alimentară (hepatita de tip A) şi pe cea parenterală (tip B). Cea mai gravă formă este cea cauzată de virusul hepatitei B, boală cu transmitere preponderent parenterală (prin transfuzii de sînge infectat cu virus B, prin injecţii sau manevre stomatologice cu instrumentar insuficient sterilizat, etc.). gravitatea bolii decurge în special din tendinţa către ciroză hepatică.
În toate formele de hepatită internarea în spitalul de boli infecţioase este obligatorie. Regimul alimentar joacă un rol important, ca şi repausul fizic şi psihic.
Printre speciile de plante utile pentru ecţiunea lor antihepatotoxică, în prim-plan se situaeză armurariul. El conţine substanţe care asigură protecţia membranei celulelor hepatice, stimulează refacerea celulelor lezate. Se face infuzie din 1- 1,5 linguriţe de fructe proaspăt măcinate (eminţele măcinate se oxidează foarte repede, devenind toxice. Odată măcinate, se păstrează la frigider, dar nu mai mult de 48 de ore) la o cană cu apă. Se beau 2 căni de infuzie pe zi: prima, dimineaţa, înainte de micul dejun, după care bolnavul va sta în pat, culcat pe partea dreaptă, timp de 20 de minute; a doua cană se va bea în două reprize, după mesele principale. Cura este eficientă dacă este urmată timp de 2 săptămîni.
Efecte secundare nedorite se pot semnala la hipertensivi sau la cei care nu tolerează acest tratament cu armurariu. De aceea, tratamentul trebuie individualizat.
Alte plante care stimulează funcţia hepatică sînt: cimbrişorul, cimbrul de grădină (infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi, după mesele principale), schinelul (infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă; se bea cîte o jumătate de cană de 2-3 ori pe zi, cînd nu se iau alte plante), sunătoarea sau pojraniţa (2-3 căni pe zi de infuzie preparată din 1-2 linguriţe la o cană cu apă), coada şoricelului, muşeţelul (1-2 căni de infuzie din 1-2 linguriţe la o cană cu apă).
Se poate lua şi cîte o linguriţă de ulei de pojarniţă, după mesele principale.
Rostopasca este eficace, dar dacă se depăşeşte doza prescrisă, devine toxică (conţine alcaloizi care, în cantitate mare, devin toxici). Din rostopască se face infuzie (o jumătate de linguriţă de plantă la o cană cu apă). Din care se beau cîte 2 linguri, la interval de 3 ore. Tratamentul durează maximum 7 zile, după care se face o pauză de o săptămînă.
Rezultate bune se obţin cu următoarea formulă: sunătoare (2,5 părţi), rostopască (1 parte), flori de coada-şoricelului (1,5 părţi), cimbrişor (2,5 părţi), sulfină (2,5 părţi). Se face infuzie: o lingură de amestec la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi, călduţe şi îndulcite cu miere.
Anghinarea este o plantă care intervine direct asupra celulelor hepatice pe care le tonifică şi le întăreşte funcţia antitoxică. Nu este recomandată celor bolnavi de gută, artrită sau cu afecţiuni urinare.
Se poate face amestec în părţi egale de frunze de anghinare şi frunze de păpădie. Din acest amestec se iau 3-4 linguri la 1 litru de apă, făcîndu-se infuzie. Se beau în fiecare zi cîte 100-150 ml de infuzie, cu 10-15 minute înainte de fiecare masă.
La copii, cantitatea de ceaiuri se administrează în funcţie de vîrstă şi greutate corporală.
Compoziţia unui ceai hepatic, raportul cantitativ dintre plantele conţinute, modul şi timpul de administrare se poate modifica în funcţie de starea fiecărui bolnav în parte, de forma şi stadiul evolutiv al hepatitei, de starea generală a organismului, de bolile asociate. De exemplu, plantele puternic amare, ce stimulează secreţia gastrică, cum ar fi anghinarea, nu este suportat de cei bolnavi de gastrită hiperacidă sau ulcer gastroduodenal. La formula de ceai hepatic (armurariu, sunătoare, frunze de păpădie, rostopască, cicoare) se adaugă plante de protecţie gastrică, epitalizantă şi cicatrizantă, cum sînt rădăcina de tătăneasă, gălbenele, rădăcina de lemn dulce, muşeţel. Ceaiurile medicinale se asociază de obicei tratamentului prescris de medicul care are în supraveghere bolnavul şi numai cu avizul său.
Alimetele interzise celor bolnavi de hepatită sînt: carnea de orice fel (mai puţin carnea de pui şi peşte slab), leguminoasele uscate sau cele cu celuloză tare, nuci, aluaturi dulciuri, zahăr, condimentele iuţi, alcoolul, cafeaua, alimetele prăjite. Varza, guliile I castraveţii se pot consuma numai sub formă de sucuri.
Se recomandă cura de afine: consumarea zilnic a 300-500 g de fructe proaspete sau a 100 g de fructe uscate. Fructele de agriş, consumate ca atare sau sub formă de suc, srtimulează funcţie hepatică. Sucul de cartof crud (cîte o jumătate de pahar, de 3 ori pe zi) este de asemenea recomandabil.
Infuzia din muguri de alun (1-2 linguriţe de muguri la 200 ml de apă clocotită) tonifiază parenchimul hepatic.
Sucul preparat din: asmăţui, cicoare, lăptucă şi păpădie (în părţi egale) se va bea 100-120 ml zilnic, împotriva colicilor hepatice.
Sucul de cătină albă şi sucul de lămîie sînt remedii foarte bune. Se poate face infuzie din 2 linguri de fructe zdrobite de cătină albă la o jumătate de litru de apă clocotită, se lasă acoperit 30 de minute, apoi se bea pe parcursul unei zile.
Se recomandă consumul de grîu încolţit trecut prin maşina de tocat, amestecat cu ulei de măsline şi puţină miere.
Sucul de grepfrut (3 pahare pe zi, înainte de mese), îndulcit cu puţină miere este drenor hepatic.
Ca mic dejun, se pot consuma fructe de gutui sub formă de salată, date pe răzătoare şi amestecate cu mere, morcov şi miere. Merele nu trebuie să lipsească în nici o zi.
Tincturile din flori de siminoc (cîte 10 picături, de 3 ori pe zi) şi din pelin (cîte 20 de picături, de 3 ori pe zi) constituie, de asemenea, remedii ale bolilor hepatice.
Din rădăcinile de urzică recoltate toamna sau primăvara, se face o tinctură din care se iau cîte 20 de picături, de 3 ori pe zi.
O hepatită epidemică prost tratată, consumul de alcool, stresul, alimentaţia defectuoasă pot cauza un proces inflamator cronic al ficatului - hepatita cronică, manifestată prin oboseală, greţuri, dureri de ficat, cefalee, insomnie, icter, agitaţie, pierderi de sînge pe nas sau gingii. Se recomandă, în acest caz, un regim blînd de dezintoxicare alimentară (sucuri de legume şi fructe, lămîie, decocturi de cereale).
În afară de remediile amintite la hepatita epidemică acută şi care sînt valabile şi în cazul hepatitei cronice, mai amintim:
- tinctură din rădăcină de angelică, cîte 15 picături, de 3 ori pe zi (recomandată bolnavilor cu astenie psiho-fizică);
- suc de cireşe (reglator hepatic, contribuie la regenerarea ţesuturilor);
- coacăze albe şi roşii, consumate sub formă de suc;
- infuzie din frunze de fragi;
- consumul de lămîie şi de miere;
- infuzie de levănţică (1-2 linguriţe la cană);
- decoct din lichen de piatră: 1 linguriţă la o cană cu apă, la care se adaugă un vîrf de cuţit de bicarbonat de sodiu, cînd este călduţ (la 40 grade Celsius);
- ulei de măsline (1-2 linguri, luate dimineaţa, pe stomacul gol) la care se adaugă suc de lămîie;
- cură de suc de morcovi;
- suc de pepene verde;
- polen, cîte 20 g în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol;
- must de struguri, nefermentat (struguri storşi proaspăt);
- cataplasme de foi de varză aplicate pe zona ficatului;
- consumul de tulpini proaspete de păpădie, în stare crudă.
Nu în ultimul rînd, amintim de pedicuţa care s-a dovedit eficientă în hepatite şi chiar tumori maligne ale ficatului. O linguriţă rasă de pedicuţă mărunţită se opăreşte cu un sfert de litru de apă clocotită. După ce se răceşte puţin, se bea 1 ceaşcă pe zi, dimineaţa, pe stomacul gol.