Cel mai mare Gheorghe al românilor

Îi lăsăm deoparte pe cei care îi cheamă George şi căutam cel mai mare Gheorghe autentic al românilor. Noi vă propunem o listă stufoasă de candidaţi. Vă rugăm să citiţi mai întâi textul de mai jos şi apoi să participaţi la sondajul de mai jos!

Facem un salt mare în timp şi ajungem la întâiul născut dintre marii Gheorghe ai românilor: Gheorghe Doja. Mic nobil secui din Transilvania, Doja (1470-1514) a condus răscoala ţărănească împotriva marilor proprietari de pământ. Răscoala din 1514 îi poartă numele şi, deşi înăbuşită după intervenţia armatei regale ungare, a dat tonul pentru alte mişcări ţărăneşti de acest gen. Doja a fost prins şi torturat. A fost executat la 20 iulie 1514 prin aşezare pe tron înroşit în foc.
SONDAJ
Cine este cel mai mare Gheorghe al românilor?
Total: 436 voturi
Gică Hagi
67.7% (295 voturi)
Gheorghe Ţiţeica
5% (22 voturi)
Gheorghe Zamfir
4.4% (19 voturi)
Gheorghe Doja
3.7% (16 voturi)
Gheorghe Dinică
3.7% (16 voturi)
Gheorghe Şincai
3.4% (15 voturi)
Gheorghe Lazăr
3.4% (15 voturi)
Gheorghe Asachi
2.8% (12 voturi)
I G Duca
1.4% (6 voturi)
Gheorghe Gheorghiu-Dej
1.1% (5 voturi)
Gheorghe Bănciulescu
0.9% (4 voturi)
Gheorghe Calciu-Dumitreasa
0.9% (4 voturi)
Gheorghe Tattarescu
0.5% (2 voturi)
Gică Popescu
0.5% (2 voturi)
Gheorghe Marinescu
0.2% (1 voturi)
Gheorghe Mencinicopschi
0.2% (1 voturi)
Ghiţă Mureşan
0.2% (1 voturi)
Ion Gheorghe Maurer
0% (0 voturi)
Gheorghe Mărmureanu
0% (0 voturi)


Urmăm firul istoriei şi ajungem la mijlocul veacului al XVIII-lea, la Gheorghe Şincai (1754-1816), un reprezentant la Şcolii Ardelene. Vorbea greaca, latina, maghiara, germana, italiana şi franceza. Cunoaşterea acestor limbi i-a facilitat ocuparea funcţiei de bibliotecar la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide”, din Roma. Acest post îi garanta accesul la orice fel de documtente, studiind asiduu cărţile de istorie şi nu numai din bibliotecile catolice din Italia, Ungaria şi Austria. Timp de 34 de ani, a strâns toate referirile la istoria românilor şi, reunindu-le, a redactat o amplă lucrare istorică în 1811. Însă Şincai este cunoscut mai ales pentru răspândirea culturii. Prima gramatică tipărită a limbii române a fost redactată de el, în 1780, împreună cu Samuil Micu. Tot el a adaptat şi tradus Abecedarul, Gramatica şi Aritmetica. A fost cel care a determinat ridicarea a 300 de şcoli confesionale greco-catolice. De altfel, în 1784, era răsplătit pentru eforturile sale cu funcţia de director general al şcolilor româneşti unite din întreaga Transilvanie.

Rămânem în secolul al XVIII-lea, nu schimbăm prea mult registrul, deoarece vom vorbi de Gheorghe Lazăr (1779 şi 1782 - 1821). Cu trei ani înainte de moartea sa, în 1818, Lazăr înfiinţa la Bucureşti prima şcoală cu predare în limba română din Ţara Românească. Atunci se numea "Şcoala de la Sfântul Sava", astăzi poartă numele Colegiul Naţional "Sfântul Sava". O să rămânem la această poveste, mai exact la evenimentele care au precedat-o. Până să pună bazele şcolii din Bucureşti, micul Gheorghe Lazăr, fiu de ţăran, a crescut în casa baronului Samuel von Brukenthal, iar aceasta l-a trimis la studii de filosofie, istorie şi ştiinţe fizico-matematice la Viena. Hirotonisit arhidiacon la întoarcerea în Transilvania, a obţinut post la Şcoala teologică ortodoxă. A tradus un manual de pedagogie, dar un conflict cu un episcop adept al învăţământului în slavonă i-a pus beţe în roate lui Gheorghe Lazăr. Demis în 1815, Gheorghe Lazăr şi-a urmat visul de a înfiinţa o scoală în limba română trecând munţii la Bucureşti. Interesant este că, din prima generaţie de elevi de la "Sava" au făcut parte Petrache Poenaru, Teodor Paladi şi Simion Marcovici.

Un al mare Gheorghe al românilor a trăit cam în aceeaşi perioadă. Vorbim despre Gheorghe Asachi (1788-1869). Numele său este puternic legat de dezvoltarea culturală a regiunii Moldovei. După studii în străinătate, Asachi s-a întors în regiunea natală pentru a înfiinţa întâia şcoală de inginerie în limba română (1813), apoi s-a concentrat vreme de 36 de ani (!) de organizarea şcolilor din Moldova. Una dintre cele mai deosebite realizări a fost Academia Mihăileană (1835), institut care a precedat deschiderii Universităţii din Iaşi. A fondat şi primul ziar în limba română din Moldova - Albina românească (1829). Iar dacă, recent, manuscrisele lui Cioran au fost recuperate de un afacerist român, este interesant de ştiut că Asachi este cel care a recuperat de la Lemberg (Polonia), manuscriul Ţiganiadei, epopeea lui Ion Budai-Deleanu.

Schimbăm peniţa cu pensula şi ajungem la Gheorghe Tattarescu (1820-1894), pionier al neoclasicismului în pictura românească. Probabil aveţi în minte acea reprezentare a lui Nicolae Bălcescu. Tattarescu este autorul acelei lucrări, el semnând şi portrete ale altor revoluţionari, ca Gheorghe Magheru sau Ştefan Golescu. Tattarescu însuşi a participat la revoluţia din 1848. Şcolit de unchiul său, pictor de biserici, Tattarescu s-a distins prin încărcătura patriotică a pânzelor sale. Vorbeam adineauri de revoluţionarii paşoptişti, dar putem adauga opere ca Renaşterea României, România Modernă şi Unirea Principatelor. A fost însărcinat să întocmească şi un "Album naţional" al priveliştilor şi monumentelor istorice din ţară. În 1864, a înfiinţat, împreună cu Theodor Aman, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.

Trecem pe listă şi un nume mai puţin popular decât al celor de sus, dar cu o contribuţie mare în România vremurilor sale. Gheorghe Marinescu (1863-1938) este fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie. După ce îl cunoaşte pe Victor Babeş, merge la studii la Paris şi Berlin, apoi completează aceste studii cu stagii în Anglia, Germania, Italia şi Belgia. Este autorul a numeroase descoperiri ştiinţifice în domeniul său, iar o boală a sistemului nervos îi poartă numele (sindromul Marinescu-Sjoegren). Interesant este însă un episod din 1898. Cu ajutorul operatorului Constantin Popescu, realizează primul film ştiinţific din lume: "Tulburările mersului în hemiplegia organică". Iată ce scria, într-o scrisoare din 29 iulie 1924, însuşi Auguste Lumiere, cel care, împreună cu fratele Louis, este considerat părintele artei: "Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam «La Semaine médicale», dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dumneavoastră”. cinematografice.

Rămânem la ştiinţa riguroasă şi îl amintim pe Gheorghe Ţiţeica (1873-1939), matematician cu o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea şcolii româneşti de matematică. Este co-fondator al revistelor "Gazeta matematică" şi "Mathematica", ultima alături de Dimitrie Pompeiu.

Păşim într-un domeniu în care vom poposi de câteva ori de acum înainte: politica. Începem cu Ion Gheorghe Duca (I. G. Duca 1879-1933), om politic liberal care a îndeplinit funcţiile de ministru al educaţiei, agriculturii, externe, interne, pentru ca apoi să fie numit prim-ministru. În timpul mandatului la externe, Duca şi-a definit clar atitudinea: "una din directivele fundamentale, directivă de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare şi faţă de nici o ţară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor ţări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca şi ceilalţi să nu se amestece în politica noastră". De aici se poate înţelege şi aversiunea lui Duca faţă de Garda de Fier, premierul sfârşind în 1933, asasinat de legionari. Mai puţin cunoscut este faptul că Duca a pus umărul la înfiinţarea organizaţiei "Cercetaşii României".

Revenim la figuri mai puţin cunoscute şi îl prezentăm pe Gheorghe Bănciulescu (1898-1935). Viaţa sa, deşi scurtă, a fost una desprinsă din filmele cu aviatori temerari. După ce, la 19 ani, a condus un pluton în primul război mondial (luptele de la Jiu, Nămoloasa, Corbu, Mărăşeşti), s-a îndrăgostit de zbor şi s-a perfecţionat. În 1926, a încercat un record de viteză la bordul unui avion francez, dar avionul său s-a prăbuşit după ciocnirea de o creastă din Alpi. A scăpat cu viaţă, dar picioarele i-au fost amputate. Protezele nu-i veneau, a schimbat câteva, s-a obişnuit cu ele şi a urcat din nou la manşă, după numai un an de la accident. La un miting aviatic de pe Aerodromul Băneasa, soţia sa avea să afle pentru prima dată că Gheorghe Bănciulescu se reapucase de zbor. A întreprins călători epice cu avionul, raiduri de mii de kilometri. Ultimul zbor al "comandorului cu baston" a fost unul pe ruta Marsilia – Napoli – Tunis – Bengazi – Tripoli – Wadi – Haifa – Kartoum – El- Fasher – Bangossou – Atbara – Cairo. Zborul a reuşit, dar Bănciulescu a fost învins de gripa tropicală. A rămas în istorie drept primul pilot din lume care a zburat cu proteze în loc de picioare, scrie Constantin Gheorghiu în "Din faptele unor aviatori români".

Revenim pe pământ şi vorbim de doi Gheorghe din comunism: Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) şi Ion Gheorghe Maurer (1902-2000), contestaţi de un întreg val de oameni, dar care nu duc deloc lipsă de susţinători, din rândurile valurilor de nostalgici comunişti. Vieţile celor doi s-au intersectat, Maurer fiind cel care, după moartea lui Dej, a tras sforile pentru instalarea lui Nicolae Ceauşescu la cârma statului. Cei doi, Maurer şi Ceauşescu, aveau însă să aibă câteva dispute mai târziu, una dintre ele chiar amuzantă: la o vânătoare din Covasna, fiecare a pretins că trofeul unui urs uriaş în aparţine. Un arbitru desemnat a stabilit că glonţul i-a aparţinut (cui credeţi?) lui Ceauşescu, dar martorii au fost de partea lui Maurer, însă s-au ferit să declare asta. Revenind la Dej, pe care l-am neglijat, acesta a fost cel care a forţat desprinderea României de tutela sovietică, deranjat de politicile lui Hruşciov. A fost însă şi un veritabil călău, episoade ca morţile de la canal sau lagărele de inspiraţie sovietică rămânând în cărţile de istorie.

Echilibrăm cu imaginea lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006), un preot ortodox cunoscut ca luptător pentru drepturile omului şi un exponent al dizidenţei anti-comuniste. În 1949 a trecut prin centrul de reeducare de la Piteşti, a acceptat pentru un timp un compromis cu regimul, dar ulterior s-a căit pentru acest pact. Aşa că a ajuns să strângă 21 de ani de închisoare sub comunişti. Eliberat mai întâi în 64, clipele de după cutremurul din 77 avea să îl prindă pe profesorul Calciu-Dumitreasa printre ruine, căutând toată noaptea să-i scoată de sub dărâmături pe patru seminarişti. A fost arestat din nou în 1979, pentru vehemenţa cu care se opunea dărâmării unor Biserici. În apărarea sa s-au ridicat numeroşi intelectuali din exil, ca Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi Paul Goma. Internat la psihiatria de la Jilava, a fost transferat apoi la Aiud. A fost eliberat abia în 1984, la insistenţele lui Ronald Reagan, Margaret Thatcher şi Papa Ioan Paul al II-lea. E obligat să părăsească ţara în 1985, dar continuă lupta anticomunistă din exil. În acelaşi timp, munceşte în construcţii pentru a-şi întreţine familie şi reuşeşte să îşi construiască o casă.

În 2009 ne-am despărţit de următorul Gheorghe pe care îl pomenim în acest text: Gheorghe Dinică (1933 - 2009). Actor de teatru şi film, Dinică a rămas în amintirea românilor prin veselia sa, prin pofta de viaţă, ilustrată în ultimii ani de viaţă prin lansarea unor cântece de petrecere interpretate chiar de el.

Intrăm printre acei Gheorghe care mai trăiesc cu Gheorghe Mărmureanu, născut în 1939, şi cunoscut românilor drept "omul cu cutremurul". Nici bine nu se mişcă Pământul că Gheorghe Mărmureanu apare, prin voce sau chiar trup, în studiourile televiziunilor. Uneori alarmist, alteori lămuritor, profesorul este un Gheorghe ultracunoscut într-o ţară care are problemele reale cu protecţia anti-seismică.

Continuăm cu un virtuoz, Gheorghe Zamfir, născut în 1941, care a încântat cu naiul numeroase popoare. Suflând în "fluierul lui Pann" îl cunoaştem cu toţii, dar Zamfir a şi scris. Este autorul a două lucrări de specialitate despre nai, dar şi autor de beletristică ("Dincolo de sunet", "Drum de spini şi de glorii", "Binecuvântare şi blestem" - o interesantă carte autobiografică, "În inima tristă că barocului"). Din politică a ieşit după o aventură cu PRM l-a pricopsit cu suspendarea unui concert în Israel, după ce revista partidului, România Mare, i-a băgat în gură câteva declaraţii antisemite, pe care Zamfir susţine că nu le-a rostit niciodată.

Cum mâine e Paştele, îl includem în top şi pe doctorul Gheorghe Mencinicopschi, care ne strică uneori pofta de mâncare cu semnalele sale de alarmă, deseori juste. "Eşti ceea ce mănânci", spune doctorul cu tărie, "dar şi ceea ce nu mănânci", completează el. Doctorul pledează pentru o alimentaţie sănătoasă, e directorul Institutului pentru Cercetări Alimentare şi a scris numeroase cărţi despre nutriţie.

În fine, încheiem lista cu trei sportivi, unul dintre ei mare la propriu - Gheorghe Mureşan. Născut în 1971, Big Ghiţă deţine recordul de înălţime printre jucătorii de baschet din NBA (2,31 metri, la egalitate cu sudanezul Manute Bol). În NBA, a activat pentru echipele Washington Bullets şi New Jersey Nets. A devenit vedetă de cinema odată cu filmul Gigantul Meu, din 1998.

Dacă eram în 1995, Gheorghe Hagi ar fi fost ales fără îndoială cele mai mare Gheorghe. Golurile sale fantastice din perioada de jucător au fost însă urmate de performanţe mai slabe ca antrenor. Gheorghe Popescu, în ciuda retragerii fără glorie din activitate, rămâne fundaşul de diamant al Generaţiei de aur şi singurul român căpitan al Barcelonei, una dintre cele mai mari echipe din lume.