Dumnezeu ştie ce face

Se zice că odată, în Anglia, era o pereche căreia îi plăcea să viziteze micile magazine din centrul Londrei. Printre magazinele preferate era unul de antichităţi în care se vindea veselă veche. Într-una din vizitele lor, au văzut o ceşcuţă frumoasă. "Îmi arătaţi, vă rog, ceşcuţa aceea?", a întrebat doamna. Şi a adăugat. "Niciodată n-am văzut ceva mai fin!"

Când a luat ceaşca în mană, aceasta a început să vorbească. Ceşcuţa i-a spus: "Dumneavoastră nu înţelegeţi. Eu nu am fost dintotdeauna ceaşca pe care o vedeţi acum. De mult eu eram doar o mână de lut fără formă. Creatorul meu m-a luat în mâinile sale şi m-a chinuit, dar m-a modelat cu dragoste. La un moment dat, m-am enervat şi am strigat: "Te rog, lasă-mă în pace!" Dar el doar mi-a zâmbit şi mi-a zis: "Mai ai puţină răbdare, încă nu e momentul".

Pe urmă m-a pus în cuptor. Niciodată nu am îndurat atâta căldură. M-am întrebat de ce voia creatorul meu să mă ardă, aşa că am bătut la uşa cuptorului.

Prin ferestruica cuptorului am citit pe buzele creatorului meu următoarele: "Mai rabdă puţin, încă nu a sosit vremea". Într-un final, s-a deschis uşa. Creatorul m-a luat şi m-a pus pe un raft ca să mă răcesc. "Aşa e mult mai bine!", mi-am zis eu, dar abia m-am răcorit că m-a şi luat la periat şi la pictat. Mirosul de vopsea era oribil! Simţeam că mă sufoc! "Te rog, opreşte-te!", îi strigam, dar el doar dădea din cap în sens negativ şi zicea: "Mai rabdă puţin, încă nu a sosit vremea". În sfârşit a terminat cu pictatul; dar m-a luat şi m-a pus din nou într-un cuptor! Nu era ca primul, era mult mai fierbinte! De data asta eram sigură că mă sufoc! Am ţipat, am plâns, dar creatorul meu mă privea spunând: "Mai rabdă puţin, încă nu a sosit vremea". În momentul acela , mi-am dat seama că nu mai am nicio şansă! Niciodată nu voi putea supravieţui acelui cuptor! Chiar când eram gata să renunţ la orice speranţă, s-a deschis uşa cuptorului şi creatorul meu m-a scos cu grijă de acolo şi m-a pus pe un alt raft care era si mai înalt ca primul. M-a lăsat acolo puţin ca să mă răcoresc. La o oră după ce am ieşit din al doilea cuptor, mi-a dat o oglindă şi mi-a zis: "Priveşte! Asta eşti tu!" Nu puteam să cred! Nu puteam să fiu eu!

Ceea ce vedeam era atât de frumos! Creatorul mi-a zis din nou: "Ştiu că te-a durut că te-am chinuit şi modelat, dar dacă te-aş fi lăsat aşa cum erai, te-ai fi uscat. Ştiu că ai indurate multă căldură şi spaimă când ai stat în primul cuptor, dar dacă nut e-aş fi pus acolo, te-ai fi crăpat. Şi mai ştiu că mirosul vopselei ţi-a făcut foarte rău, dar dacă nu te-aş fi pictat, viaţa ta nu ar fi avut culoare. Şi dacă nu te-aş fi pus şi în cel de-al doilea cuptor, nu ai fi trăit mult timp pentru că era nevoie să-ţi sporesc duritatea pentru ca să rezişti în timp. Acum tu eşti un produs terminat! Eşti ceea ce intenţionam de a început să realizez!"


Aşa se întâmplă şi cu noi. Dumnezeu nu ne va obliga niciodată să trăim ceva mai presus de forţele noastre. Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. El este artistul, iar noi suntem lutul pe care El îl lucrează. Ne modelează şi ne dă formă pentru ca noi să ajungem să fim o piesă desăvârşită şi să putem îndeplini voia Sa.