Cum faci copilul să nu plângă la şcoală sau la grădiniţă.

Fobia copiilor de colectivitate poate fi tratată dacă se descoperă cauza care o generează: colegii răutăcioşi sau mamele posesive sunt motive posibile pentru care micuţii au astfel de tulburări.
Unul din patru copii refuză din când în când să meargă la grădiniţă sau la şcoală. Problema devine serioasă în cel mult cinci la sută din cazuri.

Mersul la şcoală sau la grădiniţă este interesant şi distractiv, însă nu pentru toţi copiii: unul din patru refuză din când în când să treacă pragul acestor instituţii, iar problema e serioasă în cel mult cinci la sută din cazuri.

Această tulburare poate să debuteze la începutul vieţii de preşcolar sau şcolar, dar poate să apară şi pe parcurs.

Teama de a fi separat de părinţi, frica de educatori şi profesori ori de socializare pot avea repercusiuni pe termen lung asupra performanţelor micuţilor de comunicare.

Psihologii explică cum pot fi ajutaţi micuţii să treacă peste tulburările specifice mai ales în primii ani în care intră în colectivitate.

Dureri de cap şi stări de vomă în drum spre şcoală

“Am avut la terapie un băieţel de clasa I care se trezea dimineaţa, se pregătea fără probleme, dar când ajungea la şcoală voma înainte să intre în clasă şi uneori mai voma şi în pauze. Împreună cu mama, care a fost atentă la ce se întâmpla cu copilul, am aflat că de fapt nu îi plăcea să meargă la şcoală pentru că era supraponderal şi erau câţiva colegi care îl ironizau şi care îi puseseră diverse porecle referitoare la greutatea lui. Asta îl făcea să sufere şi să se simtă neputincios, cu toate că rezultatele lui şcolare erau foarte bune”, povesteşte Keren Rosner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

Manifestările copiilor pot fi variate: plâng în fiecare dimineaţă înainte de a pleca la şcoală sau la grădiniţă, au subit tot felul de simptome fizice, de la dureri de cap şi de stomac până la vomă, tremur, manifestări violente de refuz (fug, se zvârcolesc).

Trauma adaptării

Medicii spun că mulţi dintre copiii cu astfel de tulburări au un istoric anterior de anxietate sau depresie.

“Copiii care nu au fost obişnuiţi cu colectivitatea, cei care nu au parcurs etapele pregătirii la grădiniţă, cei care nu au fost iniţiaţi în a depune efort şi care brusc sunt determinaţi săşi schimbe modul de viaţă pot trăi schimbarea ca pe o traumă”, adaugă psihoterapeutul Rosner.

Alţi factori favorizanţi sunt bolile părinţilor (surprinzător, uneori refuzul şcolar apărea după însănătoşirea părintelui), divorţul părinţilor sau alte conflicte, moartea unei rude cu care copilul era prieten, mutarea într-o altă locuinţă în cursul primului an de şcoală, gelozia pe un frate mai mic rămas acasă sau grija excesivă a părinţilor faţă de copii, care se poate întoarce împotriva micuţilor.

“Copilul este dependent de familie, în special de mamă (dependenţă patologică menţinută de aceasta), de mediul securizant de acasă. Sunt mame care îşi “sufocă” copiii, fiind permanent în compania copilului”, avertizează psihoterapeutul Keren Rosner.

Soluţii: ascultaţi copilul, rugaţi o rudă să vă ajute

Părinţii sau alte rude ale copilului pot interveni înainte ca această problemă să se agraveze în mai multe moduri. În primul rând, ei trebuie să asculte cu răbdare temerile copilului legate de mersul la şcoală, întrucât unele dintre motive pot fi legate de comportamentul agresiv al altor colegi, teama de eşec şi de concurenţă.

De asemenea, planificarea atentă a orarului copilului astfel încât să nu mai întârzie poate fi o soluţie. Uneori, poate fi nevoie ca altcineva în afară de părinţi să ducă la şcoală copilul.

Părinţii trebuie să-l asigure pe copil că ei vor fi acasă la întoarcerea lui sau că la serviciu vor face numai lucruri plictisitoare cât timp este el plecat. Copilul trebuie să fie luat la timp de la şcoală pentru a nu crede că a fost uitat sau părăsit.

“În cazurile în care refuzul e categoric, părinţii pot apela la metode prin care să scadă avantajele statului acasă, precum limitarea timpului petrecut în faţa calculatorului sau a televizorului, în paralel cu creşterea volumului de teme”, sfătuieşte specialistul Rosner.

În ceea ce priveşte terapia medicamentoasă, mai rar sunt prescrise medicamente, de obicei fiind indicate tratamente pentru reducerea anxietăţii, depresiei sau atacurilor de panică trăite acut de copilul cu fobie.

NUANŢE

Care sunt diferenţele între fobie şi chiul

Primele semne la care trebuie să fie atenţi părinţii şi apropiaţii: refuzul propriu-zis de a merge la şcoală sau grădiniţă, teama exce sivă de a pierde un părinte, frica de a rămâne singur acasă sau de a merge singur la culcare şi diverse simptome fizice repetate (stări de vomă, dureri de cap).

Refuzul de a merge la şcoală nu trebuie confundat cu chiulul, ce poate fi cauzat de delincvenţă sau tulburării de conduită.

În timp ce elevii chiulangii au ten dinţa de a se lăuda în faţa colegilor că lipsesc de la ore, cei care au cu adevărat o problemă psihologică când trebuie să treacă pragul unităţii de învăţământ sunt mai degrabă reţinuţi şi stân jeniţi din cauza acestei probleme.