Cuvintele creaza lumea in care traim!

In fiecare zi, o persoana normala
rosteste in medie cam 25.000 de cuvinte. Intr-un singur an, asta
inseamna, puse laolalta, peste 100 de carti a cate 500 de pagini.
Dar cat la suta din aceste
cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva
util sau frumos? Cate din aceste o suta de carti ar fi pline de barfe,
nimicuri, injuraturi, minciuni, exagerari, vorbe grele? Ce titluri ar
avea aceste carti? Si in cate pagini am putea inghesui acele cuvinte
care au adus bucurie, au construit, au mangaiat, au vindecat ori au
creat?
Limbajul omenesc intre dar si blestem
Fiecare lucru are un nume. Exista si
lucruri nenumite, fie ca nu e bine sa le dam un nume al lor si le chemam
pe ocolite, fie ca, pur si simplu, nu avem putinta sa le gasim o
denumire. Caci limbajul omenesc, pe cat de minunat este, dandu-ne aripi
sa ne pictam lumea in cuvinte fel si chip, pe atat este uneori de hain.
Adevarata comunicare intre
oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decat sa incurce,
sa ne lase neputinciosi in fata lucrurilor de negrait pe care uneori le
intrevedem pe sub pleoapa inimii si am vrea sa le strigam tuturor, dar
nu avem cuvinte.
Omul este singurul care poate
comunica prin cuvinte. Ce alt dar mai minunat decat cuvantul a primit
omul de la Dumnezeu? Cum ar fi fost lumea noastra fara poezie sau fara
soapte? Cum ne-am fi putut impartasi bucuriile si transmite cunoasterea
si experientele? Este acesta un dar, cu siguranta, caci vindeca suflete
si creeaza lumi, dar este uneori si un blestem. Caci cuvintele adesea
sunt tradatoare, duplicitare, insuficiente sau inutile. Le chemam, dar
ele fug tocmai atunci cand avem mai mare nevoie de ele, lasandu-ne
singuri si neintelesi in clipele cele mai adanci ale vietii: “nu stiu
cum sa-ti spun…”, “n-am cuvinte…”.
Astazi, mai mult ca oricand, cuvintele nu mai au intelesul si puterea pe
care le aveau odinioara. Orice
cuvant, prin simpla lui rostire, reprezinta un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem. Fiecare
cuvant reprezinta o invocatie, o declansare a fortei stramosesti a
lucrului pe care il numeste. Cuvantul
creeaza! Nu este o
metafora. Cuvintele
creeaza lumi.
De aceea nu e bine sa cobim,
caci invocand lucrul rau, il ajutam sa se infaptuiasca. De aceea, nu e
bine sa fim pesimisti, caci atragem asupra noastra necazuri. De aceea,
daca spunem prea des despre noi ca suntem neputinciosi ori nevrednici,
chemam la noi neputinta si nevrednicia. Si de aceea cei care, in fiecare
dimineata, isi spun “voi reusi”, pana la urma reusesc.
Cuvantul poate distruge
Ce-ar fi sa facem un simplu exercitiu intr-o zi, in care sa tragem o
linie pentru fiecare vorba urata si pentru fiecare cuvant negativ pe
care l-am spus, iar pe o alta coloana, sa ne oprim si sa notam cate un
plus pentru fiecare cuvant bun (si sincer) rostit? La sfarsitul zilei,
cand am privi cele doua coloane, multi ne-am ingrozi: aceasta este
oglinda noastra!
Este foarte important sa nu vorbim de rau.
Ipohondrii, cei ce mereu se lauda cu
bolile lor imaginare, ajung sa aiba aceste boli. Cei ce injura des raspandesc in jur
vibratii negative, care ii afecteaza in primul rand pe ei insisi si le
alimenteaza agresivitatea. Parintii care isi cearta mereu copiii si le
reproseaza ca nu sunt buni de nimic, ca nu vor reusi in viata, vor fi
principalii vinovati daca se va intampla ceea ce le-au prezis fara voie
copiilor.
Nu e asa greu sa renuntam la
cuvintele aspre, la insulte, la barfe si la minciuni. Trebuie doar sa
fim tot timpul constienti de raul pe care il facem, si celorlalti dar si
noua, rostind astfel de cuvinte.
Am vrea ca lumea in care traim sa fie mai buna si asteptam mereu de la
altii sa faca ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogati,
de la cei mai puternici sau mai luminati.
Dar lumea se schimba in primul rand atunci cand o schimbam
noi, atunci cand fiecare dintre noi se simte direct raspunzator pentru
soarta sa, fara sa dea vina pe altii – pe guvern, pe destin, pe familie.
Lumea se schimba incepand cu o vorba buna.
Ce s-ar intampla daca timp de o luna
de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevarate? Mai intai
cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat. Apoi, poate unii se vor
indeparta de noi, iar altii se vor molipsi. E adevarat, de multe ori
adevarul raneste. Dar minciuna, mai ales cand devine obisnuinta – acea
minciuna nevinovata zilnica – ne macina in interior fara sa stim si face
rau si celuilalt.
La fel si vorbele urate sau fara
rost, care sapa in noi in fiecare zi, si ne trezim intr-o zi bolnavi
fara sa stim cum ne-am imbolnavit ori obositi si deprimati. Asa se
naruie lumea in care traim, de la lucrurile marunte de zi cu zi, de la
vorbele care si-au pierdut sfintenia.
Ce e de facut?
Sa
evitam minciuna, sub toate formele ei – fie ca e vorba de omiterea
adevarului, fie ca e vorba de falsificarea lui.
Sa
evitam calomnia, prin care ii vorbim de rau pe altii si le producem
neajunsuri. Sa evitam discutiile inutile, frivole, barfele. Si sa nu
rostim cuvinte urate, aspre, jignitoare.
In
schimb sa incurajam si sa mangaiem de cate ori avem ocazia, sa laudam
cand este cazul, sa aducem lumina si pace prin vorbele noastre, sa ne
rugam, sa multumim si sa iertam.
Cu timpul vom vedea ca si sanatatea
noastra va fi tot mai buna. Dar nu e de ajuns sa rostim vorbe bune.
Conteaza si ce se afla in spatele cuvintelor. Trebuie sa fim sinceri si
sa cautam mereu adevarul, caci o vorba buna rostita cu fatarnicie este
tot o minciuna.
Cuvantul poate distruge. Unele cuvinte au provocat razboaie, moarte,
nenorocire. Dar si o simpla vorba spusa cu rautate poate strica cuiva
ziua, asa cum un blestem poate nimici o viata de om.
Nu e departe de blestem nici presa
negativa de astazi, care ne imbolnaveste zilnic cu cuvinte precum
“crima”, “viol”, “batai”, “razboaie”, “conflicte”,
“accidente”, “moarte”. Aceste cuvinte, auzite atat de des, patrund pe
nesimtite in straturile cele mai adanci ale fiintei noastre, ne tulbura
echilibrul si distrug linistea din jurul nostru. Poate nici nu ar fi
trebuit pomenite aici.
Deci este la fel de important sa nu ascultam cuvinte de rau.
Intotdeauna se va gasi un coleg sau o
vecina care sa ne tina la curent cu ce se vorbeste de rau despre noi:
cum a ras cutare pentru ca eram imbracati mai modest, cum colegul de
serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul, cum vecina de la trei ne
barfeste de cate ori avem musafiri. Sa nu plecam urechea! Nu conteaza ce
spun ceilalti! Conteaza sa avem sufletul impacat ca am vorbit
si actionat corect. Vorbele rele, fie ca le rostim noi, fie ca
sunt despre noi si le punem la suflet, distrug ceea ce am cladit. Pe
primele sa le evitam, pe celelalte sa le ignoram.
Sa nu plecam urechea nici cand se
vorbeste de rau despre altii. E ca si cum noi insine l-am vorbi de rau
pe acela. Si, cel mai important, sa nu plecam urechea la relele lumii.
De cand e lumea asta, mereu au existat crime, razboaie si accidente. Dar
intotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decat cele
rele. Presa de astazi le selecteaza insa aproape numai pe cele rele. La
ce ne foloseste asta? La nimic. Ne otravim sufletele si alungam lumina
din noi. Nu vom vedea niciodata o stire la televizor prin care sa ni se
anunte ca au inflorit teii. Sa cautam cuvintele bune, iar daca sunt rare
si nu prea dam de ele, cel putin sa ne astupam urechile la cele rele.
Puterea creatoare a cuvantului
La inceput era Cuvantul si Cuvantul
era la Dumnezeu si Dumnezeu este Cuvantul. Cuvantul este creator.
Dumnezeu a creat lumea si lucrurile din ea prin rostirea numelor. Si
omul a fost creat cu aceasta putere.
Noi am uitat de mult acest lucru, dar
stramosii nostri stiau. De aceea, numele spiritelor rele nu erau
rostite: pentru ca spiritele puteau sa se materializeze prin simpla
pronuntare a numelui lor. Si tot de
aceea rugaciunea vindeca, aduce lumina. Dar mai mult decat atat, orice cuvant rostit poate crea o
realitate, depinde insa ce se afla in spatele cuvantului: cata credinta
si cata iubire.
O simpla urare de drum bun adresata
cuiva cu tot sufletul il poate feri pe calator de rele precum un
talisman. Aceleasi cuvinte rostite la repezeala, cu gandul in alta
parte, ori din politete, fara ca in realitate sa-i dorim tot binele
celui de care ne despartim, sunt o mica insulta.
O urare sincera de succes la examen
sau pur si simplul salutul zilnic de “o zi buna” sau
de “Doamne-ajuta” pot face minuni. O soapta dulce poate aduce
un ocean de fericire. O vorba buna spusa din inima poate aduce
echilibrul in sufletul unui om sau in jurul lui. Ce ne costa sa o
rostim? Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate
stinge conflicte si lega prietenii. Vorba buna intotdeauna este
ziditoare.
Dar nu e de-ajuns sa stim cum sa vorbim. Trebuie sa stim si cand. Sa
stim sa-l ascultam pe celalalt valoreaza adesea mai mult decat o vorba
buna. Tacerea da valoare cuvintelor.
Sa nu incercam binele cu de-a sila,
cand celalalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care sa-l
asculte. Tacerea si ascultarea ii dau celuilalt incredere, curaj si
linistire. Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informatii, chiar
daca nici ei si nici noi nu stim acest lucru. Daca nu-i ascultam cu
atentie, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care il au si putem
pierde o ocazie sau un sprijin important. Ascultand, ii ajutam pe
ceilalti sa ne aduca cuvantul cel bun, ascultandu-i ne vine inspiratia
sau o idee salvatoare.
Traim intr-o lume ce s-a departat mult de radacinile ei spirituale, in
care fie vorbim foarte mult fara sa spunem nimic, mai mult din teama de a
tacea – caci tacerea ne obliga sa ne intalnim cu noi insine – fie stam
in fata televizorului ori a calculatorului si nu mai deschidem gura ore
sau zile in sir.
Cuvantul este privit doar ca un
instrument de comunicare, o insiruire de sunete produse de corzile
vocale, asociate cu un sens. Am
uitat ca cuvantul vindeca sau ucide, creeaza ori distruge si am uitat
ca noi suntem cei ce purtam asupra noastra in fiece clipa aceasta
teribila arma, acest minunat talisman.
Ne lasam coplesiti de depresie,
stres, suparari si atatea boli care provin din acestea, cand vindecarea este la indemana noastra:
doar prin puterea cuvantului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de
iubire si adevar.