Telepatia: de unde provine ea?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]Un fenomen paranormal
foarte controversat este telepatia, care consta in transmiterea
gandurilor la distanta, asa cum indica si numele fenomenului: telepatie =
percepere la distanta. Despre acest subiect am mai discutat si in acest
articol , dar in cadrul articolului de fata
vom incerca sa discutam mai mult despre ipotezele privind sursa
telepatiei.
Initial, s-a crezut ca aceasta comunicare psihica la distanta s-ar
putea face prin transmiterea si receptionarea unor unde electromagnetice
purtatoare ale unor „semnale de informare psihica”. Incercarile facute,
privind emisia si receptia unor asemenea semnale intr-o banda foarte
larga de frecvente, de la unde centimetrice pana la unde infralungi, cu
lungimea de unda de mii de kilometri, nu au dat rezultate.
Au fost propuse si alte ipoteze privind natura presupuselor
comunicari telepatice, unele destul de bizare si imposibil de verificat.
Astfel, fizicianul Richard Feynman presupune ca pozitronii sau tahionii
ar putea fi purtatorii unor mesaje telepatice – dat fiind ca se
deplaseaza cu viteze foarte mari. Jung, in teoria sa, a existentei unui
univers holografic, un ansamblu format din elemente unite printr-o forma
de energie necunoscuta, sustine ca este posibila transmiterea de mesaje
telepatice. Sir John Eccles (laureat al premiului Nobel pentru medicina
in 1963) e sustinatorul tezei ca sursa undelor telepatice este
creierul. El crede ca se realizeaza o comunicare directa unilaterala, de
la creierul emitator la creierul receptor, evitandu-se astfel calea
obisnuita, cand gandul este codificat (transpus in cuvinte), dupa care,
fiind receptionat mesajul, acesta este decodificat (cuvintele sunt
transformate in impulsuri electrice, biocurenti), ce induc gandul
(mesajul) transmis. Care este natura acestor unde telepatice? Deoarece
creierul contine un numar urias de neuroni, care sunt conectati intre ei
prin numeroase sinapse, formand adevarate circuite prin care se propaga
impulsuri electrice, pare plauzibila ipoteza existentei in creier a
unor microemitatori, respectiv a unor microreceptori, acordati pe o
frecventa ultrainalta, un fel de cipuri biologice mai perfectionate (se
stie ca natura este un foarte bun inginer) decat cele utilizate in
actualele telefoane mobile.
Conform informatiilor care s-au adunat de-a lungul anilor (daca le
consideram de buna credinta – si nu inventate), exista mai multe tipuri
de telepatie. Astfel, in cazul unei halucinatii telepatice, mesajul este
perceput, in stare de semiveghe, ca o imagine de la fata locului, aflat
la mare distanta, unde s-a produs un accident, in care a fost implicata
o persoana apropiata.
O alta forma de telepatie este visul telepatic, in care mesajul poate
fi transmis codificat (printr-un simbol) sau direct (real), in cazul in
care cel care transmite mesajul se afla intr-o situatie extrema, cand
are nevoie de ajutorul persoanei solicitate, sau inainte de a muri.
Statistic, 65% din comunicarile telepatice sunt receptionate in vis, si
numai 35% in stare de veghe.
Deoarece omul este curios din fire si, mai ales, este atras de
lucruri neobisnuite, scriitorii si presa s-au ocupat pe larg de
telepatie dat fiind ca era un subiect de senzatie, cu priza la public –
evident, uneori, exagerand in privinta unui fapt real, alta data pur si
simplu inventandu-l. Astfel, scriitorul american Upton Sinclair (1878
-1968), cunoscut pentru romanele sale de succes, a publicat cartea „Mental
Radio” (in 1930), avand ca tema telepatia, a carei prefata a fost
semnata de insusi Einstein. Ulterior, el s-a justificat: „N-am scris
aceasta prefata decat din prietenie pentru autor… sunt sceptic… Daca
telepatia nu se modifica nici in functie de timp, nici de distanta –
aceasta inseamna ca ar scapa legilor fizicii, ceea ce este absurd,
pentru ca totul in aceasta lume este guvernat de aceste legi”.