Steaua de la Bethlehem si enigma anului nasterii Domnului

Expeditiile
internationale ale astronomilor i se par omului modern ceva firesc.
Oameni de stiinta din toate tarile pamantului pleaca, incarcati cu
instrumente speciale si aparate de masura, spre orice colt al
Pamantului, daca e vorba sa observe o eclipsa totala de soare sau alt
eveniment astronomic important care se vede doar de acolo. In cazul
calatoriei inteleptilor de la Rasarit in Palestina ar putea sa fi fost
vorba de ceva asemanator?
Povestirea evanghelistului Matei despre steaua lui Mesia a captat
fantezia oamenilor secole si secole la rand. Au cugetat la ea atat
profanii, cat si expertii, iar rezultatul a fost o cantitate imensa de
scrieri. Tot ceea ce traverseaza bolta cereasca, multe, de asemenea,
existand doar in fantezie, a fost etichetat ca „steaua de la Bethlehem”.
Ca trebuie sa fi fost vorba despre un fenomen ceresc de un fel foarte
aparte se intelege fara echivoc din textul biblic. Fenomenele ceresti
tin de competenta astronomilor, de la ei trebuie sa asteptam o
explicatie conforma nivelului de cunoastere al omului modern.
Daca ne gandim la o lumina aparuta brusc pe bolta cereasca, atunci,
cu exceptia stelelor cazatoare, putem lua in considerare doar doua
posibilitati: o cometa sau o stea noua, o „nova” in limbaj de
specialitate.
Origene crede ca steaua de la Bethlehem era o stea noua
(nova)
Asemenea presupuneri au fost exprimate inca de foarte timpuriu.
Astfel, teologul crestin Origene, care a trait in jurul anului 200 d.Hr.
la Alexandria, scria: „Sunt de parere ca steaua care le-a aparut
inteleptilor la Rasarit a fost o stea noua, care nu are nimic in comun
cu acele stele care ni se arata fie in cetate, fie in cercurile mai
joase ale aerului. Probabil a fost de felul acelor focuri din aer care
apar din cand in cand si care sunt numite de greci, care le deosebesc
prin denumiri care vin de la infatisarea lor, fie comete, fie barne de
foc, fie stele-ostire si stele cu coada, fie butoaie, fie altfel.”
Ipoteza “cometa”
Cometele luminoase, cu o coada care acoperea adesea jumatate din cer,
au impresionat dintotdeauna profund. Erau considerate vestitori ai unor
evenimente deosebite. Ce-ar fi de mirare daca cel mai splendid
spectacol al boltii ceresti dintre toate s-ar fi legat de imaginea
stelei Magilor de la Rasarit? Artistii si-au insusit acest motiv plin de
frumusete; in multe reprezentari populare ale ieslei, in imagini ale
nasterii lui Iisus, deasupra staulului din Bethlehem se afla o cometa
stralucitoare.
Sapaturile si manuscrisele au furnizat un material uimitor de precis
referitor la evenimente astronomice din ultimele milenii. Astfel, exista
insemnari si observatii ale grecilor, romanilor, babilonienilor,
egiptenilor si chinezilor. Dupa asasinarea lui Cezar, la scurt timp dupa
idele lui martie 44 i.Hr., a aparut o cometa luminoasa. In anul 17
inainte de trecerea in noul mileniu a aparut din nou, brusc, o stea cu
coada foarte luminoasa, care se spune ca a putut fi observata o noapte
intreaga din tarile mediteraneene. Urmatoarea cometa stralucitoare este
anuntata abia din anul 66 d.Hr., cu putin timp inainte de sinuciderea
lui Nero.
Chinezii din antichitate ne descriu cometa Halley
Intre timp, astronomii chinezi au mai scris o relatare foarte
precisa, care ne-a parvenit. In enciclopedia Wen-hien-thung-khao
a invatatului chinez Ma-Tuan-lin scrie despre aceasta observatie:
„In primul an al (imparatului) Yven-yen, in luna a saptea, in
ziua Sin-ouei (25 august), a fost vazuta o cometa in segmentul
Toung-tsing al cerului (langa My din Gemeni). A trecut peste
Ou-Tschoui-Heou (Gemenii), a iesit din Ho-su (Castor si Pollux) si s-a
indreptat spre nord si apoi in grupul Hien-youen (capul Leului) si in
casa Thaiouei (coada Leului)… in ziua a 56-a a apus odata cu Dragonul
Albastru (Scorpionul). In total, cometa a fost observata 63 de zile.”
Aceasta relatare foarte amanuntita a vechilor chinezi contine prima
descriere a celebrei comete Halley, aceasta uriasa stea cu coada, care
apare mereu in apropierea Soarelui dupa o perioada de revolutie de 76 de
ani. Ultima data s-a aratat in anii 1909-1911. In 1986 Pamantul a avut
parte din nou de acest spectacol rar. Caci ea respecta cu strictete
timpul unei perioade petrecute pe uriasa elipsa din spatiu. Dar nu poate
fi vazuta mereu si nu la fel de bine peste tot. La fel, in anul 12
i.Hr. a existat un eveniment ceresc in China, care a putut fi observat
foarte exact in toate detaliile. In schimb, din spatiul mediteraneean,
din Mesopotamia si din Egipt nu exista nicio insemnare referitoare la un
corp ceresc atat de neobisnuit de luminos si de impresionant!
In anul nasterii lui Hristos n-a existat nicio nova sau
cometa
Acelasi lucru este valabil si pentru „stelele noi”. Aceste „nove”
sunt formatiuni stelare din spatiu, care, intr-o explozie atomica de
proportii uriase, se dezintegreaza. Lumina lor, care acopera stralucirea
tuturor celorlalte stele, este atat de frapanta, atat de neobisnuita,
incat s-a relatat mereu despre ea. In preajma schimbarii mileniului se
vorbeste doar de doua ori despre aprinderea unei stele noi, in 134 i.Hr.
si in 173 d.Hr. Niciunul dintre numeroasele izvoare si traditii vechi
nu aminteste nimic de o cometa luminoasa sau despre o stea noua in
spatiul mediteraneean al anului unu.
Anul nasterii lui Hristos a fost anul 7 i.Hr., conform
astronomului Kepler
Cu putin timp inainte de Craciun, pe 17 decembrie 1603, Johannes
Kepler, matematician imperial si astronom al curtii de la Praga, sta in
miez de noapte sus, deasupra Vltavei, in Hradcany si observa cu modestul
sau telescop apropierea a doua planete. „Conjunctie” numesc invatatii
pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la aceeasi longitudine
cereasca. Uneori doua planete se apropie atat de mult, incat arata ca o
singura stea mai mare si stralucitoare. In noaptea aceea Saturn si
Jupiter isi dau o intalnire cosmica in semnul zodiacal al Pestilor.
Reluand calculele din notele sale, lui Kepler ii vine deodata in minte o
relatare a scriitorului-rabin Abravanel, care continea aluzii
privitoare la o influenta deosebita pe care astrologii evrei ar fi
atribuit-o aceleiasi constelatii. Mesia, spuneau ei, va aparea la o
conjunctie intre Saturn si Jupiter in semnul Pestilor.
Oare conjunctia sa fi fost identica, la momentul nasterii lui
Hristos, cu cea observata de Kepler in perioada Craciunului din anul
1603? Vestise ea candva, cum a scris Kepler mai tarziu, venirea
adevaratei „stele de la Bethlehem”? Sau a fost, cum au afirmat mai
tarziu altii, la randul lor, facand referire la Kepler, chiar „steaua de
Craciun”?
Kepler a calculat o data si inca o data. Era savant si pseudosavant,
astronom si astrolog, adept al acelei invataturi pe care Codex
Iustinianus o considerase egala cu prepararea otravurilor.
Rezultatul a fost o conjunctie tripla in intervalul unui an. Calculul
astronomic dadea anul 7 i.Hr. Dupa tabelele astrologice trebuia sa fi
fost anul 6 i.Hr. Kepler s-a decis pentru anul 6 i.Hr. si a impins
astfel conceptia Mariei in anul 7 i.Hr.
Kepler si-a facut cunoscuta fascinanta descoperire intr-o serie de
carti. Dar acest spirit iluminat si descoperitor al legilor miscarii
planetelor, legi care au fost denumite dupa el, s-a ratacit, insa, pana
la urma, pe taramul misticii. Prin urmare, ipoteza lui Kepler a fost
respinsa multa vreme si pana la urma a fost ignorata. Abia in secolul al
XIX-lea astronomii si-au amintit de ea.
In fine, in 1925 savantul german P. Schnabel descifreaza insemnarile
in cuneiforme ale unui celebru institut de specialitate antic, scoala de
astrologi de la Zipar, in Babilon. Printre randuri nesfarsite de date
obiective ale unor observatii, gaseste o insemnare despre pozitia
planetelor in semnul Pestilor. Jupiter si Saturn sunt insemnate cu grija
pentru o durata de cinci luni. Este, calculat pentru timpul nostru,
anul 7 i.Hr.!
Cum s-au intalnit Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor
in anul 7 i.Hr.
In anul 7 i.Hr., Jupiter si Saturn s-au intalnit intr-adevar in
Pesti, si anume, asa cum descoperise si Kepler, de trei ori. Calculele
matematice au aratat pe deasupra ca aceasta tripla conjunctie a
planetelor a putut fi vazuta deosebit de bine in spatiul mediteraneean.
Orarul intalnirii planetelor apare astfel in datele obiective ale
calculelor astronomice moderne:
- Spre sfarsitul lunii februarie a anului 7 i.Hr. s-a constituit
constelatia. Jupiter a trecut din semnul zodiacal al Varsatorului
alaturi de Saturn in semnul Pestilor. Deoarece in momentul acela Soarele
se afla tot in semnul Pestilor, lumina lui a acoperit constelatia. Abia
pe 12 aprilie ambele planete au avut, la o diferenta de longitudine de 8
grade, un rasarit heliac in Pesti. Rasarit heliac sau rasarit timpuriu
numesc astronomii primul rasarit vizibil al unei planete in zorii zilei.
- Pe 29 mai a avut loc, fiind, timp de 2 ore, bine vizibila pe cerul
diminetii, prima aliniere la 0 grade diferenta de longitudine si 0,98
grade diferenta de latitudine in gradul 21 al Pestilor.
- A doua conjunctie a avut loc pe 3 octombrie la gradul 18 in semnul
zodiacal al Pestilor.
- Pe 4 decembrie s-a intamplat pentru a treia si ultima data
alinierea lui Jupiter cu Saturn. De data aceasta la gradul 16 al
Pestilor. Apoi, la sfarsitul lui ianuarie in anul 6 i.Hr. planeta
Jupiter a trecut din Pesti in Berbec.
Traducerea gresita a paragrafului biblic “…am vazut la
Rasarit steaua Lui”
„…am vazut la Rasarit steaua Lui” (Matei 2:2), au spus Magii
conform traducerii din Biblie. Aceasta este, insa, o greseala de
traducere, deoarece cuvintele „la Rasarit” erau in original „en te
anatole”, fiind, in limba greaca, o forma de singular; altundeva
termenul de „Rasarit” este tradus prin „anatolai”, adica forma
de plural. Insa forma de singular „anatole” avea o semnificatie
astronomica foarte speciala, in masura in care ea exprima observarea
rasaritului timpuriu, adica a asa-numitului rasarit heliac. Insa
traducatorul nu a stiut aceste lucruri.
Daca se traduce corect „en te anatole”, atunci Matei 2:2
suna astfel: „I-am vazut steaua aparand in razele rasaritului.” Iar
asta ar fi corespuns intocmai si circumstantelor astronomice – in cazul
in care (iar aceasta ramane, desigur, marea intrebare deschisa)
constelatia despre care este vorba aici a fost intr-adevar „steaua
Magilor”, „steaua de la Bethlehem”, „steaua de Craciun”.
Pestii, semnul lui Mesia
Dar poate ca ne ajuta urmatoarele consideratii. Oare ce scop avea
expeditia stiintifica a celor trei intelepti in Palestina, de vreme ce
s-a dovedit ca evenimentul astronomic se putea vedea si din Babilon? Cei
de la Rasarit care observau cerul atribuiau, ca astrologi, fiecarei
stele o semnificatie deosebita. Conform conceptiei caldeilor, Pestii
erau semnul tarii de la Apus, al tarii de la Marea Mediterana; conform
traditiei iudaice erau semnul lui Israel, semnul lui Mesia. Semnul
zodiacal al Pestilor se afla la sfarsitul unui ciclu solar si la
inceputul unui ciclu nou. Ce era mai firesc decat sa se vada aici
sfarsitul unei ere vechi a lumii si inceputul uneia noi?
Jupiter si Saturn – stele speciale pentru vechile civilizatii
Jupiter a fost considerat de toate popoarele si in toate timpurile ca
stea a norocului si stea regala. Conform vechii traditii evreiesti,
Saturn apara Israelul; Tacit il asimileaza lui Dumnezeu al evreilor.
Astrologia babiloniana considera planeta inconjurata de inele ca o stea
speciala a tarilor vecine, Siria si Palestina!
Intalnirea lui Jupiter cu Saturn anunta aparitia unui rege
puternic
De la Nabucodonosor incoace traiau multe mii de evrei in Babilon.
Unii dintre ei poate ca au studiat la scoala de astrologie de la Sippar.
O intalnire atat de stralucitoare a lui Jupiter cu Saturn, ocrotitorul
lui Israel, in semnul zodiacal al „tarii de la Apus”, al lui Mesia,
trebuie sa-i fi tulburat profund pe astrologii evrei. Fiindca dupa
interpretarea astrologica anunta aparitia unui rege puternic in tara de
la Apus, tara parintilor lor. Dorinta de a participa personal la
aceasta, de a vedea cu propriii ochi ar putea fi motivul calatoriei
inteleptilor astrologi din tara de la Rasarit.
Cum au calatorit cei trei magi de la Rasarit
Asadar, lucrurile trebuie sa fi decurs in felul urmator: Pe 29 mai 7
i.Hr. au observat, de pe acoperisul scolii de astrologie de la Sippar,
prima aliniere a celor doua planete. La vremea aceea, in Mesopotamia
domnea o caldura insuportabila. Vara nu este o perioada pentru calatorii
lungi, dificile. In plus, stiau de revenirea conjunctiei pe 3
octombrie. La fel cum calculau dinainte, cu precizie, viitoarele eclipse
de soare si de luna, asa puteau calcula si aceasta conjunctie. Faptul
ca pe 3 octombrie era tocmai sarbatoarea evreiasca a Iertarii trebuie sa
le fi aparut ca un avertisment si probabil ca au pornit la drum in
zilele acelea.
Tempoul circulatiei pe drumurile caravanelor era, chiar si cu cel mai
rapid mijloc de locomotie, camila, foarte lent. Daca luam in calcul
faptul ca durata calatoriei era de aproximativ o luna si jumatate,
inteleptii ar trebui sa fi ajuns la Ierusalim spre sfarsitul lui
noiembrie.
Pe regele Irod l-a apucat spaima ca un nou rege ii va lua
locul
„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la
Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui. Si auzind, regele
Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu el.” (Matei 2:2,
3). Pentru astrologii din tara de la Rasarit aceasta a fost prima si cea
mai fireasca intrebare, la Ierusalim, insa, a declansat doar spaima. In
Orasul Sfant nu existau scoli de astrologie.
Pe Irod, detestatul tiran, l-a cuprins frica. Vestirea nasterii unui
nou rege l-a facut sa se teama pentru domnia sa. Poporul a fost cuprins
mai degraba de o spaima amestecata cu bucurie, dupa cum reiese din alte
surse istorice. La aproximativ un an dupa conjunctia planetelor descrisa
mai sus a luat nastere o puternica miscare mesianica. Istoricul evreu
Flavius Josephus relateaza ca in vremea aceea in popor circula zvonul ca
sfarsitul domniei straine a romanilor ar fi hotarat de Dumnezeu, ca un
semn divin ar fi anuntat venirea unui domnitor evreu. Irod, care fusese
instalat de romani, nu era evreu, ci idumeu.
Irod nu a ezitat. „Si adunand pe toti arhiereii si carturarii
poporului, cauta sa afle de la ei: unde este sa Se nasca Hristos?”
(Matei 2:4). Acestia au citit in toate cartile sfinte ale poporului lor
si au gasit indiciul in scrierea profetului Miheia, care traise cu sapte
sute de ani mai devreme in regatul Iuda: „Si tu, Betleeme Efrata,
desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste
Israel…” (Miheia 5:1).
Atunci Irod i-a chemat pe intelepti, „trimitandu-i la Betleem”
(Matei 2:. Fiindca pe 4 decembrie Jupiter si Saturn intrau pentru a
treia oara in conjunctie in semnul Pestilor, „… s-au bucurat cu
bucurie foarte mare” si au pornit spre Bethlehem, „si iata,
steaua, pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor” (Matei
2:10, 9).
Pe drumul spre Hebron, la 7 kilometri de Ierusalim, este asezat satul
„bet lahm”, vechiul Bethlehem din Iudeea. Stravechiul drum de munte, pe
care l-a strabatut pe timpuri si Avraam, duce de la nord aproape exact
catre sud. La cea de-a treia conjunctie a lor, planetele Jupiter si
Saturn pareau contopite ca intr-o mare stea stralucitoare. In amurg se
vedeau spre sud, astfel ca inteleptii din tara de la Rasarit, in drumul
lor de la Ierusalim la Bethlehem, au avut stralucitorul astru mereu in
fata ochilor. Steaua intr-adevar „mergea inaintea lor”, cum spun
Evangheliile.
25 decembrie anul 1 d.Hr. nu poate fi data nasterii lui
Hristos
In fiecare an, milioane de oameni din lumea intreaga aud povestea
Magilor din tara de la Rasarit. „Steaua de la Bethlehem”, un simbol al
Craciunului, ii insoteste pe oameni si in restul vietii lor.
Crestinatatea sarbatoreste Craciunul in noaptea de 24 spre 25 decembrie.
Astronomii, istoricii si specialistii in istoria religiilor au cazut
intre timp de acord ca ziua de 25 decembrie a anului 1 nu este data
autentica a nasterii lui Hristos; nici ziua, nici anul. Raspunzatoare
sunt cateva erori si greseli de calcul care i-au scapat calugarului scit
Dionysius Exiguus. Acesta a trait la Roma si a primit in anul 533 d.Hr.
insarcinarea de a stabili retroactiv inceputul noii ere. El a uitat
anul zero, care ar fi trebuit intercalat intre anul 1 inainte si anul 1
dupa Hristos. In afara de aceasta, a trecut cu vederea cei patru ani in
care imparatul roman Augustus a domnit sub numele sau real, Octavian.
Traditia biblica spune limpede: „Iar daca s-a nascut Iisus in
Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele…” (Matei 2:1). Cine a
fost Irod, cand a trait si cand a domnit stim cu precizie din numeroase
surse ale vremii. Irod a fost numit de Roma in anul 40 i.Hr. rege al
Iudeei. Domnia lui s-a sfarsit odata cu moartea sa in anul 4 i.Hr. Iisus
ar fi trebuit sa se nasca, prin urmare, inainte de anul 4 i.Hr., in
masura in care afirmatia lui Matei este adevarata.
Ziua de 25 decembrie ca zi de Craciun este atestata documentar pentru
prima data in anul 354 d.Hr. Sub imparatul roman Iustinian a fost
recunoscuta ca sarbatoare legala. La alegerea acestei zile a jucat un
rol esential o veche sarbatoare romana. In vechea Roma, 25 decembrie era
„dies natalis invicti”, „ziua de nastere a celor neinvinsi”, ziua
solstitiului de iarna si, in acelasi timp, ultima zi a Saturnaliilor la
Roma, care de mult degenerasera intr-o saptamana dezlantuita de carnaval
si, de aceea, o zi in care crestinii se puteau simti mai in siguranta
in privinta persecutiilor.
Meteorologii ar putea determina si ziua nasterii lui Hristos
Pe langa istorici si astronomi, ar putea avea si meteorologii un
cuvant greu de spus la fixarea datei de nastere a lui Iisus. Dupa
Evanghelia lui Luca, „in tinutul acela erau pastori, stand pe camp
si facand de straja noaptea imprejurul turmei lor” (Luca 2:.
Meteorologii au facut masuratori exacte ale temperaturii la Hebron. In
acest loc din sudul Muntilor Iuda este aceeasi clima ca in apropiatul
Bethlehem. Curba temperaturilor indica in trei luni inghet: in decembrie
– 2,8, in ianuarie – 1,6, in februarie – 0,1 grade Celsius. Primele
doua luni au, in acelasi timp, si cele mai mari cantitati de
precipitatii ale anului: 147 milimetri in decembrie, 187 milimetri in
ianuarie. Conform rezultatelor cercetarilor de pana acum, clima
Palestinei nu s-a schimbat fundamental in ultimii 2 000 de ani, asadar
putem porni de la observatiile meteorologice moderne, precise.
In perioada Craciunului avem inghet la Bethlehem, iar la temperaturi
sub zero grade nu vor fi fost nici in Tara Fagaduitei vite la pasune.
Aceasta constatare este intarita de o insemnare din Talmud, care spune
ca in regiunea aceea turmele sunt scoase la pasune in martie si adunate
iar la inceputul lui noiembrie. Vitele raman aproape opt luni in
libertate. In jurul Craciunului nostru, animalele raman si in Palestina
in staul, iar pastorii raman impreuna cu ele. Asadar, traditia din
Evanghelia lui Luca indica nasterea lui Iisus inainte de inceputul
perioadei de iarna, iar descrierea stelei luminoase din Evanghelia lui
Matei indica anul 7 inainte de trecerea in noul mileniu.