VIETILE SFINTILOR

Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
+ 1332

S-a născut în cetatea
Trapezunta, lângă Marea Neagră. Fiind negustor, călătorea foarte mult
atât pe
uscat cât si pe mare.


Într-una din călătoriile sale, pe când se afla pe
mare,
a intrat în conflict cu stăpânul corabiei care dorea să-l convingă să
renunte
la credinta lui. Când a ajuns la Cetatea Albă (care era în stăpânirea
turcilor), comandantul corabiei l-a mintit pe dregătorul cetătii spunând
că
Ioan-unul din fruntasii cetătii Trapezunta- vrea să renunte la credinta
sa în
favoarea islamului.


Auzind dregătorul a poruncit să se adune întreaga
cetate si să fie adus Ioan căruia i-a poruncit să se închine la soare si
la
luceafăr si să hulească si să blesteme credinta lui.


Ioan a răspuns dregătorului că nu vrea să renunte a se închina
la Hristos,
Însusi ziditorul soarelui; nu numai că nu a renuntat la credinta sa ci a
încercat să-l atragă si pe dregător, îndemnându-l să se boteze.


La auzul acestor cuvinte
dregătorul
s-a mâniat atât de tare încât a poruncit ca Ioan să fie bătut apoi

se înnoptase> să fie trimis în închisoare. A doua zi pentru că Ioan
tot nu
vroia să se lepede de credinta sa a fost din nou bătut iar apoi legat de
coada
unui cal si târât prin toată cetatea. Un trecător, văzându-l a luat o
sabie si
i-a tăiat capul.


Pentru că nici unul dintre crestini nu îndrăznea
să se apropie de trupul său, acesta a fost lăsat să zacă în locul unde a
fost
ucis. În noaptea aceea însă, multe făclii au fost văzute arzînd la
moastele
Sfântului Mucenic si trei bărbati „luminati” ce cântau cântări negrăite.
Cineva
care avea casa

în apropiere, crezând că preotii crestini au venit să-l iaa
pentru a-l îngropa, a vrut să tragă cu arcul în ei, dar printr-o minune i
s-au
lipit de mână si arcul si săgeata, rămânând asa toată noaptea.


A doua zi, aflând dregătorul de minune, a dat
poruncă crestinilor să ia trupul lui Ioan si să-l îngroape. Moastele au
fost
asezate în biserica din Cetatea Albă, în altar unde au
stat mai mult de 70 de ani, timp în care „neîncetat se arătau
ziua si noaptea fel de fel de arătări deasupra trupului Mucenicului”.


Domnul Moldovalahiei, Alexandru cel Bun, împreună
cu mitropolitul Iosif, au trimis pe boieri cu ostire să aducă moastele
Sf.
Ioan. Acestea au fost mai întâi aduse în Suceava (1402) iar apoi

mutat domnia si mitropolia> în Iasi.


Biserica noastră îl prăznuieste pe data de 2
iunie.

Nasterea
Sfântului Ioan Botezătorul


-24 iunie-
Ioan
este fiul preotului Zaharia si al Elisabetei. S-a născut în cetatea
Orini.
Numele Ioan (ebr. Iohanan/Iehohanan) înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.[1]
Este numit si Înaintemergătorul pentru că a anuntat si a pregătit
venirea Mântuitorului.



Dar să
vedem cum s-a întâmplat ninunea nasterii Sf.Ioan:



Preotul Zaharia si sotia lui Elisabeta, desi
erau oameni
drepti înaintea lui Dumnezeu, nu au putut până la bătrânete să aibă
copii. La
poporul evreu acesta era considerat un
mare blestem ce se abătea asupra familiei din partea lui
Dumnezeu.
Uneori nici jertfele nu le erau primite la templul celor ce nu aveau
copii.



În
vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la
templu,
Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară si se ruga, i
s-a
arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii.



Este
anuntat că i-au fost ascultate rugăciunile si că Dumnezeu le va da un
copil,
căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Pentru că a fost
neîncrezător în
vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a rămas mut până în ziua
când s-au
împlinit acestea.


Când
a venit vremea să nască,
Elisabeta a născut un fiu. În a 8-a zi,
când trebuia tăiat împrejur, s-au strâns vecinii si rudele si vroiau
să-l
numească pe prunc –Zaharia –ca pe tată. Pentru că era sotie de prooroc
si avea
si ea darul proorociei, Elisabeta spune că se va chema Ioan. Pentru că
cei
strânsi obiectau si îi cereau părerea, Zaharia scris pe o tăblită „Ioan
este
numele lui”(Luca 1;63) iar în clipa următoare a putut din nou să
vorbească.
Fiind martorii atâtor minuni (stearpa a născut la bătrânete, mutul a
început să vorbească) cei strânsi au
început să se întrebe „Ce va fi oare acest copil?”(Luca 1;66).


Când
a crescut, Ioan a plecat să
trăiască în desert, unde se hrănea cu miere sălbatică si lăcuste si se
îmbrăca
cu haină din păr de cămilă. Unii cercetători spun că ar fi trăit în
comunitatea
esenienilor.


Biserica Ortodoxă
prăznuieste în fiecare an pe data de 24 iunie nasterea
Înaintemergătorului si
Botezătorului lui Iisus Hristos.

Sfântul

Dimitrie cel Mare

(26
octombrie)

Sfîntul
si marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea
Solun (Tesalonic), din părinti de neam bun si dreptcredinciosi.
Tatăl lui
era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru
Iisus
Hristos si slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt
numele
Lui, căci atunci era mare prigoană asupra crestinilor din partea
păgînilor
împărati. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea
ascuns în
sine mărgăritarul cel de mult pret

al credintei lui Hristos. El avea în
palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte
icoane,
împodobite cu aur si cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru
Iisus
Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici,
Fecioara
Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela si aducea tămîie
si se
ruga împreună cu sotia sa cea de o credintă, adevăratului Dumnezeu,
Cel ce
locuieste întru cei de sus, Fiului Său Unul născut si Fecioarei
Maria cea
preanevinovată. Asemenea era si milostiv către săraci si aducea mari
faceri
de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, si pentru aceasta
erau în
mare mîhnire si se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le
dea
mostenitori casei

lor.

După multă vreme au fost auziti, pentru că,
aducîndu-si
aminte Cel Preaînalt de rugăciunile si de milosteniile lor, le-a dat
lor un
fiu; pe acest sfînt si vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui
nastere s-a
veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată
cetatea,
dar mai ales săracilor, un mare ospăt, multumind lui Dumnezeu pentru
acest
mare dar. Apoi cînd copilul a ajuns în vîrstă, ca să poată cunoaste
si să
înteleagă adevărul, l-au dus părintii în casa

lor de rugăciune si,
arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana
adevăratului
Dumnezeu, Care a făcut cerul si pămîntul si aceasta este icoana
Preasfintei
Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învătat pe el
sfînta
credintă, spunîndu-i toate cele ce luminează cunostinta despre
Domnul nostru
Iisus Hristos, precum si toate cele privitoare la desertăciunea
necuratilor
zei păgîni si a idolilor cei neînsufletiti. Iar Dimitrie a cunoscut
adevărul
din cuvintele părintilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu,
care
începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu
si,
închinîndu-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osîrdie. Părintii
lui,
chemînd în taină un preot si pe cîtiva crestini, prieteni ai lor, în
acea
ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele
Tatălui si al
Fiului si al Sfîntului Duh. Copilul, luînd Sfîntul Botez, a învătat
cu
amănuntul Legea lui Dumnezeu. El crestea cu anii si cu
întelepciunea,
mergînd cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, si era în
el
darul lui Dumnezeu care îl lumina si îl făcea întelept. După ce a
ajuns la
vîrsta cea desăvîrsită, părintii lui s-au dus din vremelnica viată,
lăsîndu-l pe Sfîntul Dimitrie mostenitor nu numai al averilor, ci si
al
faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea

voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia, pe
Sfîntul
Dimitrie, si, văzîndu-i întelepciunea si vitejia in război, l-a
făcut
antipat si i-a încredintat lui Tesalonicul, zicîndu-i: "Păzeste
patria ta
si
s-o cureti de necuratii crestini, ucigîndu-i pe toti cei care cheamă
numele
lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfîntul Dimitrie, luînd de la
împărat
dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de
cetăteni
si îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus
Hristos,
pe care îl preamărea, precum si a învăta pe toti credinta. El a
devenit
pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la
cunostinta
adevăratului Dumnezeu si dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu
după
multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie,
antipatul, este crestin si pe multi îi aducea la credinta sa, lucru
pe care
auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.

Întorcîndu-se atunci de la războiul pe care l-a
purtat cu
scitii si cu sarmatii, pe care i-a supus sub stăpînirea împărătiei
Romei si
venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice si jertfe
idolesti,
apoi a venit si în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în
Solun, a
încredintat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care
îl
chema Lupul, si l-a însărcinat cu toată bogătia ce rămăsese de la
părintii
lui, aurul, argintul, pietrele de mare pret, si hainele, să le
împartă în
grabă la cei cărora le trebuiau si la săraci, zicînd: "Împarte
bogătia cea
pămîntească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe
rugăciuni
si
pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea
mucenicească.
Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre
Dimitrie. Iar
Dimitrie, stînd înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a
mărturisit că el
este crestin si a defăimat închinarea de idoli cea păgînească.
Atunci
împăratul a poruncit să fie dus nu în temnita cea de obste, ci
într-un loc
mai defăimat, într-o baie mare si veche, care era aproape de
palatele unde
sedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfînt în cămările acelei băi,
care era
adîncă si în care, intrînd el, se ruga, grăind ca David:
"Dumnezeule, spre
ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuti mie, grăbeste, că Tu
esti
răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tineretile mele. Spre
Tine
m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu esti
acoperitorul meu
pînă ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cînd voi cînta
Tie si
limba mea toată ziua va învăta dreptatea Ta".

Sfîntul Dimitrie sedea acolo în temnită ca într-o
cameră


luminoasă, cîntînd si slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfîntul a văzut o
scorpie
înaintea sa, care voia să-l muste de picior; iar el, însemnîndu-se
cu semnul
crucii si după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm
peste
serpi si peste scorpii si peste toată puterea vrăjmasului", a călcat
peste
scorpia aceea. Stînd asa în temnită, a fost cercetat de îngerul lui
Dumnezeu
care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din
Rai, si
i-a zis lui: "Pace tie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie!
Îmbărbătează-te si te întăreste si biruieste pe vrăjmasii tăi".
Zicîndu-i
acestea, i-a si pus cununa pe cap. Iar sfîntul a răspuns: "Mă bucur
întru
Domnul si mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu". Si sfîntul
se
aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-si verse cu
osîrdie
sîngele său pentru Dînsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri
publice
si cu privelisti; pentru că împăratii elinilor, în vremea de demult,
aveau
obiceiul ca atunci cînd intrau într-o cetate puneau pe oameni să se
lupte,
aruncau pietre si săreau, apoi aruncau cu sulite la semn si se
luptau cu
pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon si cei care ar fi
biruit în
aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să
vadă
aceste cinci feluri de lupte si s-a asezat la un loc înalt ca să-i
vadă pe
luptători, între care era si vestitul Lie, din neamul vandalilor.
Acesta era
înalt cu trupul, puternic cu virtutea si înfricosat la chip, căruia
i-a
făcut un loc înalt de priveliste. Împăratul se bucura, văzînd cum
acel Lie
se luptă cu oamenii cei viteji si îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de
sus în
sulite: Mai era acolo si tînărul crestin Nestor, cunoscut Sfîntului
Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe multi si mai ales că îi
pierde pe
crestini fără crutare, s-a aprins de rîvnă si, vrînd să se lupte cu
Lie, a
alergat la Sfîntul Dimitrie care era în temnită si i-a spus lui
despre
luptătorul Lie că a ucis multime de crestini. Nestor cerea de la
dînsul
binecuvîntare si rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv
ucigas de
oameni. Sfîntul Dimitrie, însemnîndu-l pe el cu semnul Sfintei
Cruci, i-a
zis: "Du-te si îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi
Nestor a
alergat în acel loc si cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne
luptăm
amîndoi!". Împăratul, sezînd la loc înalt si privind pe oameni
luptîndu-se,
dacă a văzut pe Nestor tînăr si frumos la fată, fiind cam de
douăzeci de
ani, l-a chemat la dînsul si i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ti cruti
viata


ta? Oare nu vezi pe cîti i-a biruit Lie si cît sînge a vărsat? Nu
îti este
milă de frumusetea ta si de tineretea ta? Dacă esti sărac, vino să
te
îmbogătesc, numai nu te duce să te lupti cu Lie, că o să-ti pierzi
viata". A
răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sînt, nici nu vreau să-mi
pierd
viata, ci vreau să mă lupt cu Lie si să-l biruiesc pe el".

Acestea zicîndu-le, strigă: "Dumnezeul lui
Dimitrie,
ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care,
trîntindu-l
jos în sulitele cele ascutite, l-a omorît. Împăratul s-a mîhnit
foarte tare
de pierderea lui Lie, mai mult decît dacă ar fi căzut el din
împărătia sa.
Chemînd la el pe Nestor, i-a zis: "Tînărule, cu ce farmece l-ai
biruit pe
Lie? EI a omorît atîtia oameni mai puternici decît tine si tu cum
l-ai
omorît pe dînsul?" Sfîntul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am
biruit pe
Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am
făcut
aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgînul împărat, s-a mîniat foarte
tare
si
a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe
Nestor afară
de poarta cea de aur si să-i taie capul cu cutitul. În acest chip
s-a
sfîrsit Sfîntul Nestor, după cuvîntul Sfîntului Dimitrie.

Nu s-a mîngîiat împăratul pentru pierderea lui
Lie, căci
toată ziua si toată noaptea era mîhnit. Apoi aflînd că Dimitrie a
fost
pricinuitorul mortii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu
sulitele.
"Precum Lie a fost aruncat în sulite de Nestor si a murit, asa si
Dimitrie
să fie străpuns cu sulitele, ca de aceeasi moarte să moară cel care a

pricinuit moartea iubitului meu Lie" - asa zicea împăratul. Dar s-a
înselat
nebunul împărat, socotind că sfintii mor cu aceeasi moarte ca si
păcătosii,
pentru că moartea păcătosilor este cumplită, iar a sfintilor este
cinstită
înaintea Domnului.

Începînd a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci
si sase
a lunii octombrie, au intrat ostasii în temnită si, aflîndu-l pe
Sfîntul
Dimitrie stînd la rugăciune, l-au împuns pe el cu sulitele. Întîia
sulită cu
care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost
împuns
si Hristos pe cruce. Căci sfîntul, cum a văzut pe ostasi, singur a
ridicat
mîna dreaptă si acestia I-au si împuns. Astfel, închipuind patima
lui
Hristos Domnul, Cel împuns cu sulita, sfîntul si-a dat în mîinile
Lui
cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pămînt fără
cinste,
mergînd noaptea un oarecare dintre credinciosi, l-a luat în taină si
l-a
îngropat.

Cînd Sfîntul Dimitrie a fost străpuns de sulite
în
temnită de către ostasi, era de fată la moartea lui si credinciosul
său
slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina
stăpînului său
cea înmuiată în sînge. La fel si inelul lui l-a înmuiat în sînge si
multe
minuni făcea cu haina si cu inelul, tămăduind toate bolile si gonind

duhurile cele viclene, încît s-a dus vestea minunilor prin tot
Solunul si
toti bolnavii alergau la dînsul. Aflînd despre acestea Maximilian, a

poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul si să-i taie capul. Si
astfel,
sluga cea bună si credincioasă a sfîntului s-a dus la Domnul după
stăpînul
său, adică după Sfîntul Dimitrie, căci unde este stăpînul, acolo să
fie si
sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana
asupra
crestinilor. Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie era zidită o
biserică
mică, în care se săvîrseau multe minuni si bolnavii primeau
tămăduire.
Atunci, un boier din cei mari, slăvit si credincios, din părtile
Iliricului,
pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea si nevindecabilă, a
alergat
cu credintă la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Cînd au ajuns la
biserica
sfîntului, l-au asezat în acel loc unde se aflau în pămînt moastele
mucenicului si îndată acesta a primit tămăduire si s-a sculat
sănătos,
multumind lui Dumnezeu si preamărind pe Sfîntul Dimitrie, plăcutul
Lui.
Acesta a vrut să zidească sfîntului o biserică mare si frumoasă în
semn de
multumire.

Dărîmînd biserica cea mică, cînd s-a început
temelia
celeilalte biserici, au fost găsite moastele Sfîntului si Marelui
Mucenic
Dimitrie întregi si nestricate, din care au izvorît mir frumos
mirositor si
a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul
si cu
bucurie au luat din pămînt moastele sfîntului si s-a tămăduit
multime de
bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurîndu-se,
nu atît
pentru sănătatea sa, cît pentru aflarea sfintelor moaste, degrabă a
săvîrsit
lucrul pe care îl începuse si a ridicat în acel loc o biserică
preafrumoasă
în numele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus
cinstitele lui
moaste, într-o raclă ferecată cu aur si împodobită cu pietre de mare
pret.
Apoi, cumpărînd sate si vii, le-a dat bisericii spre întretinerea
celor ce
sluteau în ea. Leontie, întorcîndu-se la locul său, a vrut să ia cu
sine o
parte din moastele sfîntului, ca să zidească. o biserică si în
patria sa.
Dar sfîntul, arătîndu-i-se în vis, i-a zis să nu

îndrăznească a lua ceva din moastele lui. Atunci
el a
luat numai giulgiul cel înmuiat în sîngele sfîntului si, punîndu-l
în racla
de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu,
prin
puterea rugăciunilor sfîntului, căci trecînd el un rîu mare si
foarte
tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a
arătat
Sfîntul Mucenic Dimitrie, zicîndu-i: "Racla cu giulgiu ia-o în
mîinile tale
si nu te teme". Astfel făcînd el, a reusit să treacă împreună cu
însotitorii
săi, fără primejdie rîul acela. Ajungînd în patria sa a zidit o
preafrumoasă
biserică în cinstea sfîntului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin,
eparhul
Iliricului, care era plin de răni din cap si pînă la picioare. De
asemenea,
au mai fost tămăduiti unul căruia îi curgea sînge din nări si unul
îndrăcit
a fost izbăvit si multe alte minuni se săvîrseau acolo cu ajutorul
rugăciunilor sfîntului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic,
acolo unde
se aflau moastele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încît
mureau
oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfîntul mucenic Dimitrie,
nesuferind să
vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare
corăbierilor, înconjurînd limanurile, adăposturile si ostroavele,
apoi a
poruncit corăbierilor care duceau grîu să meargă în Tesalonic.
Astfel a
izbăvit cetatea sa de foamete.

Cînd dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o

preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele întelepciunii lui

Dumnezeu, Biserica Sfînta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbati
cinstiti ca
să aducă de acolo o parte din moastele Sfîntului Mucenic Dimitrie,
pentru
împodobirea si sfintirea acelei biserici noi. Ajungînd trimisii la
Tesalonic
si apropiindu-se de cinstita raclă a sfîntului, deodată a iesit foc
din
raclă, dogorind pe toti si un glas înfricosat din acel foc, zicea:
"Să nu
îndrăzniti". Toti cei ce erau acolo au căzut de frică si, luînd
numai tărînă
din acel pămînt, s-au dus la împărat. Spunîndu-i cele ce s-au
petrecut, s-au
mirat toti de cele ce au auzit. Iar tărîna luată de la mormîntul
sfîntului
mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o
în
cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tînăr, pe care îl chema Onisifor, era
rînduit
la biserica Sfîntului Dimitrie să aprindă lumînările si să
îngrijească
candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumînările si le
vindea în
taină si îsi făcea cîstig necinstit. Iar sfîntul, nesuferind un
lucru rău ca
acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui
Onisifor, si
fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicîndu-i:
"Frate
Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi
lumînările
si faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales tie. Că celui ce face
unele ca
acestea îi creste osîndirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele
si te
pocăieste". Onisifor, sculîndu-se din somn, s-a rusinat de fapta sa
si se
temea. Dar după o vreme a uitat învătătura mucenicului si a început
obiceiul
său cel rău, de a fura lumînările. Odată, unul din dreptcredinciosii

cetăteni, sculîndu-se foarte de dimineată, a venit la biserică si a
adus
niste lumînări foarte mari pe care, aprinzîndu-le, le-a dus la
mormîntul
Sfîntului Mucenic Dimitrie, apoi, rugîndu-se, s-a dus. Iar Onisifor,
mergînd
spre acele lumînări, si-a întins mîna să le ia si îndată a auzit un
glas din
mormîntul sfîntului mucenic, zicîndu-i: "Iarăsi faci acelasi lucru
rău?"
Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pămînt si zăcea
ca un
mort, pînă ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit
de
spaimă. Apoi, abia venindu-si în fire, si-a mărturisit înaintea
tuturor
păcatul si le-a povestit despre arătarea cea dintîi a sfîntului în
vis, cît
si cea despre a doua mustrare a mucenicului si toti s-au
înspăimîntat,
auzind aceasta.

De multe ori Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie ti-a
izbăvit
cetatea Solunului de năvălirea si de asuprirea barbarilor. In vremea

împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii si cetatea Solunului
fiind
înconjurată si tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om
temător de
Dumnezeu si foarte îmbunătătit, care se numea Ilustrie. Acesta,
venind
noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se
ruga cu
toată tăria lui Dumnezeu si purtătorului de chinuri al lui Hristos
pentru
apărarea cetătii sale si i s-a făcut o vedenie înfricosată. A văzut
doi
tineri luminati, ca unii din cei ce stau înaintea fetei împăratului,
venind
în biserica sfîntului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în fata
cărora s-au
deschis usile singure si ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat si
Ilustrie
după dînsii, vrînd să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas
mare au
zis: "Unde este stăpînul cel ce locuieste aici?". Si iată, s-a
arătat alt
tînăr, ca un slujitor, zicînd: "Ce aveti cu el?" Iar ei au zis:
"Domnul ne-a
trimis la dînsul ca să-i spunem un cuvînt". Iar slujitorul, arătînd
spre
mormîntul sfîntului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului:

"Spune-i despre noi". Si mergînd, slujitorul a ridicat perdeaua si a
iesit
Sfîntul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era
zugrăvit pe
icoană.

Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putintă
lui
Ilustrie să privească la dînsul, ci tremura de frică, văzînd ceea ce
se
petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfîntul
Dimitrie,
iar el a grăit către dînsii: "Vă multumesc, dar pentru ce ati venit
la
mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpînul ne-a trimis pe noi
la
sfintia ta, poruncindu-ti ca să-ti lasi cetatea si să mergi la
Dînsul, vrînd
ca să o dea pe ea vrăjmasilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a
lăcrimat,
plecîndu-si capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă
as fi
stiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu as fi spus
Stăpînului meu
de voi". Apoi Sfîntul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare asa
voieste
Domnul si Stăpînul tuturor ca această cetate, pe care a
răscumpărat-o cu
sînge, să o dea în mîna vrăjmasilor, celor ce nu-L cunosc pe El si
nu cred
într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfînt al Lui?" Iar cei ce
veniseră
i-au răspuns: "De nu ar fi voit asa Stăpînul nostru, nu ne-ar fi
trimis pe
noi la sfintia ta".

Iar el le-a zis: "Mergeti, fratilor, să spuneti
Stăpînului meu că asa zice Dimitrie, robul Său: Stiu îndurările
Tale,
iubitorule de oameni, Stăpîne, Doamne, care covîrsesc păcatele
noastre,
încît chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu
pentru
păcatele noastre Ti-ai vărsat Sîngele Tău, si Ti-ai pus sufletul
pentru noi.
Deci, arată-Ti mila Ta si spre această cetate si să nu poruncesti să
o las
pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetătii acesteia, Tie
mă voi
asemăna, Stăpînul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăteni.
Si de vor
pieri acestia, să pier si eu cu dînsii. Dar să nu pierzi, Doamne,
cetatea în
care se pomeneste numele Tău cel sfînt, căci cu toate că a gresit
poporul
Tău, totusi nu s-a depărtat de la Tine si Tu singur esti Dumnezeul
celor ce
se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Asa să răspundem
din
partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da,
fratilor,
asa să-I spuneti. Pentru că stiu că nu pînă la sfîrsit se va iuti,
nici în
veac se va mînia". Acestea zicîndu-le, a intrat în mormînt si s-a
închis în
sfintita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dînsul s-au făcut nevăzuti.
Toate
acestea Ilustrie le-a văzut si le-a auzit în vedenia aceea, apoi,
sfîrsindu-se vedenia, si-a venit în fire. Si se minuna foarte tare
si,
căzînd la pămînt, a multumit sfîntului pentru că are grijă de cetate
si el
roagă pe Stăpînul să nu fie dati în mîinile vrăjmasilor lor. Iar a
doua zi a
spus toate acestea poporului si-l întărea spre vitejeasca
împotrivire asupra
vrăjmasilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau către
Dumnezeu, cerînd
milă, iar pe sfîntul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie
întotdeauna în
ajutor, după cum si pînă aici s-au păzit întregi prin apărarea lui.
Deci,
îndată s-au dus vrăjmasii de la zidurile cetătii cu rusine, neputînd
să ia
cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, si s-au întors
deserti
în ale lor. Astfel îsi apăra cetatea sa Sfîntul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe multi i-a eliberat din robia barbarilor,
căci
arătîndu-i-se unui episcop care era prins de barbari si legat, l-a
dezlegat
de legături si l-a dus pînă la Tesalonic. După aceea, năvălind
barbarii în
hotarele Tesalonicului si robind multi oameni dimprejurul cetătii,
au luat
pe două fecioare frumoase si, ducîndu-le în pămîntul lor, le-au
dăruit
stăpînitorului. Amîndouă erau iscusite la lucrul gherghefului,
făcînd în
cusături tot felul de flori si de pomi, păsări, fiare si chipuri
omenesti.
Înstiintîndu-se stăpînitorul de mestesugul lor, le-a zis: "Am auzit
că în
pămîntul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, si face multe
minuni.
Deci să-mi coaseti pe pînză curată chipul aceluia, ca si eu să mă
închin
lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare
slugă a
lui Dumnezeu si ajutor al crestinilor. Noi nu îndrăznim a face
aceasta,
stăpînitorule, pentru că stim că nu voiesti ca să-l cinstesti, ci
să-l
batjocoresti". Iar stăpînitorul a zis: "În mîinile mele este viata
si
moartea voastră, alegeti voi ce voiti: sau să faceti ceea ce vă
poruncesc si
să fiti vii, sau dacă nu împliniti porunca, să muriti îndată". Iar
ele, de
frica mortii, au început să coase pe o pînză subtire chipul
Sfîntului
Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de
cusut
chipul mucenicului si noaptea, sezînd fecioarele la gherghef, s-au
plecat
peste chipul acela si au început să plîngă, zicînd: "Să nu te mînii
pe noi,
mucenice al lui Hristos, pentru că stim că nelegiuitul stăpînitor
are să
batjocorească sfîntul tău chip. Să stii că noi nu am voit să
închipuim
sfînta ta fată, dar fără de voie am făcut aceasta, temîndu-ne de
moartea cea
cumplită". Astfel plîngînd deasupra chipului, au adormit. Si precum
oarecînd
îngerul a luat pe Avacum, asa si sfîntul Dimitrie, luînd pe acele
fecioare
cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, cînd era praznicul
său, si
le-a pus în biserică lîngă mormîntul sfîntului, pe cînd se făcea
cîntarea
cea de toată noaptea.

Poporul, văzînd această minune, s-a mirat, iar
fecioarele
acelea, desteptîndu-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne
aflăm?"
Si li se părea că sînt în vis. Apoi, cunoscînd cu adevărat că sînt
în
Tesalonic si văzînd mormîntul sfîntului si popor mult stînd în
biserică, cu
mare glas au multumit izbăvitorului lor, Sfîntului Mucenic Dimitrie
si toate
cele întîmplate le-au spus tuturor. Si s-au bucurat solunienii de
această
minune preaslăvită si au prăznuit cu bucurie ziua Sfîntului
Dimitrie, iar
chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în
mîinile
agarenilor (turcilor), mergînd cîtiva crestini cucernici la
Tesalonic în
ziua praznicului Sfîntului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie,
erau pe
drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneste
drumul ce
vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut
aievea
un om în chip de ostas, care venea de la Tesalonic si un altul în
chip de
arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa si s-au întîlnit
amîndoi. Mai
întîi ostasul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui

Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te si tu, ostasule al lui
Hristos,
Dimitrie". Iar crestinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu
frică la o
parte ca să vadă sfîrsitul. A zis iarăsi ostasul către arhiereu: "De
unde
vii, arhiereule al lui Dumnezeu, si unde te duci?" Atunci Sfîntul
Ahilie a
lăcrimat si i-a zis: "Pentru păcatele si fărădelegile lumii, mi-a
poruncit
Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gînd s-o
dea în
mîinile agarenilor. Deci, am iesit de acolo si mă duc unde îmi va
porunci".
"Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostasule al lui Hristos,
Dimitrie? Te rog
spune-mi?!".

Atunci a lăcrimat si Sfîntul Dimitrie si i-a zis:
"Eu tot
asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat
tesalonicenilor si i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare
de moarte
si de toată neputinta. Însă acum, pentru multele păcate si
fărădelegile lor,
S-a depărtat Dumnezeu de la dînsii si mi-a poruncit să-i las, ca
cetatea să
fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca
Lui si
îndată am iesit de acolo si mă duc unde îmi va porunci". Zicînd
acestea,
amîndoi si-au plecat capetele la pămînt si au plîns, iar după aceea
s-au
sărutat si si-au luat ziua bună unul de la altul si îndată s-au
făcut
nevăzuti. Cînd au văzut această minune, crestinii aceia n-au mai
îndrăznit
să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia si
minunea
aceea.

După aceasta, n-a trecut o lună si Tesalonicul,
precum si
Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut
sfîntul,
spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, multumită
si
închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

În această zi se mai aminteste si de marele
cutremur care
a fost la Constantinopol în timpul împărătiei lui Leon Isaurul.

Sfântul Dimitrie cel Nou

(27 octombrie)

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credinciosilor împărati româno-bulgari si era dintr-un sat care se numeste Basarabov, sat asezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzînd că toate ale lumii sînt trecătoare, a iesit din satul Basarabov si s-a sălăsluit mai întîi într-o pesteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul pesterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea si privegherile pe care le făcea si prin care s-a învrednicit si de darul facerii de minuni? EI si-a cunoscut si vremea iesirii sufletului din trup cînd, intrînd în mijlocul a două pietre, si-a dat prealuminatul său suflet în mîna lui Dumnezeu. După multă vreme apa Lomului a venit mare încît a luat si lemnele si pietrele dimprejurul ei si atunci au căzut în apă si cele două pietre, care erau în apropierea pesterii, împreună cu moastele sfîntului, si multă vreme au rămas acolo. Vrînd Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, si i-a zis: "Dacă părintii tăi mă vor scoate din apă - si i-a arătat locul - eu te voi tămădui pe tine". Sculîndu-se dimineată copila, a spus părintilor săi visul pe care l-a avut. Adunîndu-se multi oameni si preoti, s-au dus toti împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină si cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutînd cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaste ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mîl si de prundis, si le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luîndu-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Si străbătînd vestea prin toate părtile dimprejur despre aflarea sfintelor moaste ale lui Dimitrie, a ajuns si la urechile domnului de la Bucuresti, care îndată a trimis preoti si boieri ca să aducă moastele Sfîntului Dimitrie în Valahia si să le aseze în biserica domnească. Deci, mergînd trimisii Domnului în satul Basarabov, au luat moastele sfîntului si au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungînd cu dînsele pînă aproape de un sat care se cheamă Rusi, au stat sfintele moaste la o fîntînă si de acolo sfîntul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzînd preotii si boierii acea minune si nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă semintie cu sicriul mărturiei Domnului. Si au înjugat doi juncani tineri neînvătati la carul cu moastele sfîntului si l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va sti si voia sfîntului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moastele sfîntului si au stat în mijlocul satului. Iar preotii si boierii, întorcîndu-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani si au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au asezat moastele sfîntului. Si multe minuni făceau acele moaste celor ce cu credintă năzuiau la el, dintre care vom consemna cîteva de la oameni vrednici de credintă, care le-au văzut cu ochii lor si care le-au scris pentru popor, spre încredintarea si adeverirea celorlalte minuni. Două femei surori, Aspra sa Ecaterina, din satul care se numeste Cernavodă, au făcut o preafrumoasă biserică, punîndu-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, si s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moastele Sfîntului Dimitrie si s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfîntul, precum a si fost. Deci, venind cu smerenie si cu evlavie si închinîndu-se sfîntului, au luat în taină o mică părticică din moastele lui si vrînd să plece cu cărutele lor, caii nicidecum nu s-au putut misca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscînd pricina, s-au coborît din cărute si cu lacrimi au alergat si au căzut la moastele sfîntului si punînd părticica la locul ei, s-au rugat sfîntului să le ierte greseala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor. Altădată a venit prea sfintitul mitropolit Nichifor al Tîrnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaste ale cuviosului Dimitrie. Închinîndu-se mai întîi mitropolitul si sărutînd sfintele moaste, s-a depărtat putin si s-a asezat pe un scaun. După aceea, mergînd pe rînd toti ceilalti din sinodul său si sărutînd sfintele moaste, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moastele, s-a ispitit ca să rupă cu gura o mică parte din moastele sfîntului si a rămas cu gura căscată. Toti, uitîndu-se la dînsul si văzîndu-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina si ceilalti. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat putin de la sicriul sfîntului, cerîndu-si iertare, si astfel i s-a dezlegat limba si a grăit ca mai înainte. După aceea au mers cu mitropolitul la gazdă si atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: "O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaste la toti cei care vin să se închine, pînă acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăieste-te, că ai gresit lui Dumnezeu si sfîntului". Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, căzînd într-o boală foarte grea si neputîndu-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfîntului Dimitrie. Acolo l-au pus cu asternutul în biserică si, slujindu-se Sfînta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos si umbla pe picioarele sale, multumind lui Dumnezeu si lăudîndu-l pe sfînt. Acestea si multe alte minuni a făcut Sfîntul Dimitrie, care însă n-au fost scrise. Între anii 1769 si 1774, fiind război între Rusia si Poarta otomană si cuprinzînd si pe ofiterii tării noastre, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea si a pornit război împotriva Rusciucului si a trecut si prin satul Basarabov, unde se aflau moastele sfîntului. Generalul a luat aceste moaste pe care voia să le trimită în Rusia. Iar crestinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lîngă general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaste, ci să le dăruiască tării noastre pentru prăzile si jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului si s-o mîngîie cu acest dar, adică cu sfintele moaste. Generalul, înduplecîndu-se, le-a dăruit Tării Românesti. Si primindu-le tot poporul, cu mare cinste le-a asezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit Grigorie. Si îndată a simtit tot poporul ocrotirea si sprijinul sfîntului, căci nu numai că a încetat războiul dintre muscali si turci, ci a contenit si ciuma cea înfricosată. Mult ajutor si mare folos cîstigă toti cei ce cu credintă năzuiesc către moastele sfîntului. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mîntuieste pe noi toti, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Soborul
Marilor Arhangheli Mihail si
Gavriil
Noiembrie 8


Biserica ne
cheama sa
cinstim pe Sfintii Îngeri si lucrarea lor în viata

noastra si în lume. Este
sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, în jurul carora
Biserica
aduna si serbeaza toata obstea, tot "soborul" Sfîntilor Ingeri
laolalta. Ca
sarbatoarea îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în
Biserica
de prin veacul al cincilea si ea s'a raspândit repede în tot
Rasaritul
crestin.Despre îngeri, Biserica învata ca ei sunt "duhuri
slujitoare"
(Evrei 1,14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui
Dumnezeu
si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe
drumul
anevoios de la leagan, la patria cereasca, la "Cerul nou si pamântul
nou" ce
vor sa fie. Asadar, daca îngerii se arata sub forme vazute nu-i asta
firea
lor cea adevarata, forma vazuta fiind doar un chip de imprumut; ei
sunt
"lumea nevazuta" , "cerul".
Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile
Sfintilor,
îngerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamaresc si-i implinesc voia Lui în

conducerea lumilor, imparatiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca
slujitori,
îngerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a
fost focul
peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. Dar în mod statornic,
Ingerii
slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile
noastre la
Dumnezu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot de foc, pe llie de Ahab,
pe cei
trei tineri în cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei
vestesc
faptele mari ale mântuirii: Nasterea Domnului, suferinta din
Ghetsimani,
Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de
bine pe
oameni prin glasul constiintei; tot ce este în noi bun, curat,
luminat,
orice gând frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea,
pocainta.
Faptele bune, toate acestea se nasc în noi si se înfaptuiesc din
îndemnul
îngerului pazitor.La început toti îngerii au
fost facuti de Dumnezeu buni,
stralucind de frumuseti, de întelepciune si de tot felul de daruri.
Dar,
Stapânul Cerului si al pamantului i-a supus unei încercari prin care

îngerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea
aceasta s'a
petrecut înainte de facerea lumii. Si în aceasta încercare, o parte
din
îngeri, în frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai înzestrat
dintre ei,
s'a rasvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: "Pune- voi scaunul
meu
deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preaînalt". Si ametit de
mândrie
n'a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.
Despre caderea lui Lucifer si a îngerilor lui, Scriptura ne
vorbeste asa:
"si s'a facut razboi în cer: Mihail, si îngerii lui, au pornit
razboi cu
balaurul. si se razboia si balaurul si îngerii lui si n'a izbutit
el, nici
nu s'a mai gasit pentru el loc în cer. Si a fost aruncat balaurul
cel mare,
sarpele cel de demult, cum se cheama satana, diavolul cel ce înseala
pe
toata lumea, pe pamânt si îngerii lui au fost aruncati cu el"
(Apoc.12,7-9).
Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhanghel, precum graieste
Domnul: "Am
vazut pe satana ca un fulger cazând din cer" (Luca 10,18). Si
asemenea cu el
si ceata de îngeri ce era sub dansul, înaltându-se, a cazut si
demonii,
luptatori impotriva mantuirii noastre s'au facut.Dar
Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul,
pazind ca o sluga credincioasa, "credinta catre Stapînul sau, s'a
aratat
adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri". Ca vazând
cum a
cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a
zis: "Sa
luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce
era cu
noi; cel ce era lumina, acum întuneric s'a facut. Ca cine este ca
Dumnezeu?
Mi-ca-el? Ca numele de Mihail asta însemneaza: "Cine este ca
Dumnezeu".
Si
asa s'a întocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor îngerilor

credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost rânduit de
Atotputernicul Dumnezeu capetenie a îngerilor buni si mare folositor
si de
bine facator al mântuirii noastre si, luand chip vazut, s'a aratat
multora,
atât în Legea veche cât si în Legea noua.
Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe
preafrumosul si
înveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut,
multe
faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate în amîndoua
Testamentele.
Asa, în proorocia lui Daniil, Gavriil este numele îngerului
talmacitor al vedeniei (Dan.8,16). Asemenea, Gavriil, arata lui
Daniil
întelesul celor Saptezeci de saptamâni de ani pâna la venirea lui
Mesia
Hristos (Dan.9,21- 27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui
loachim
si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapâna noastra, Maria,
Nascatoarea
de Dumnezeu.In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia,
nasterea
lui loan, Botezatorul Domnului (Luca 1,19). Tot Gavriil anunta
Fecioarei din
Nazaret nasterea de la Duhul Sfânt a Domnului Hristos, Mântuitorul
lumii
(Luca 1,28). Unii zic ca tot Arhanghelul Gavriil a fost îngerul în
vestmant
alb, care, pogorându-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa

mormântului si
a sezut deasupra ei, la ceasul

învierii Domnului. si el a fost acela care,
cel dintai, a dat Mironositelor vestea învierii. Si, ca sa zicem mai

cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia
Intruparii
Cuvantului lui Dumnezeu, din început si pâna la sfârsit.
Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarit sa-l praznuiasca
pe el,
impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul
amândurora,
rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugaciunile lor, în veacul de acum,
sa
aflam izbavire de rele iar în cel ce va sa fie, sa ne învrednicim
bucuriei
si Imparatiei ceresti.